Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Jucătorii surpriză pe care Rapidul vrea să îi transfere din SuperLiga: „Nu e vorba de Băluță!”

Rapid este pregătită să dea lovitura în această pauza competițională. Gigi Corsicanu a anunțat alți doi noi fotbaliști pe care Dan Șucu a pus ochii.
21.12.2023 | 23:16
Jucatorii surpriza pe care Rapidul vrea sa ii transfere din SuperLiga Nu e vorba de Baluta
Rapid are in plan sa aduca doi jucatori noi
ADVERTISEMENT

Conducerea giuleștenilor pune piciorul în prag după un final dezamăgitor de sezon. Rapid nu a mai câștigat un meci de la duelul cu FCSB și a pierdut contactul cu locurile fruntașe. Pentru a remedia situația, Dan Șucu va băga adânc mâna în buzunar și va aduce jucători noi.

Rapid negociază cu doi jucători noi

„E un jucător pe care conducătorii noștri și-l doresc din Superligă, de fapt, doi sunt. Ar trebui să miște ceva zilele următoare și eu sper să se concretizeze. Eu am înțeles că Băluță are o problemă, nu? O accidentare.

ADVERTISEMENT

Eu nu m-am gândit la Băluță, m-am gândit la celelalte două variante pe care le știu și eu. Nu pot să spun nimic deocamdată. Nu a apărut unul din cele două nume în spațiul public. E normal să nu mai apară.

Cum apar, se fac speculații, cresc prețurile, se pun sume mari, e normal ca patronii să lucreze cât mai acoperit să nu fie nevoie să dubleze sau să tripleze banii cheltuiți cu anumite transferuri”, a declarat Gigi Corsicanu.

ADVERTISEMENT

Hasani și Burmaz, alți 2 fotbaliști aduși în Giulești

Fotbaliștii mister anunțați de Gigi Corsicanu se vor întâlni cu Florent Hasani, jucătorul cumpărat de către Rapid de la KF Tirana pentru 300.000 de euro. Hasani este golgheterul Albaniei și vine în Giulești pentru a face diferența. Pe lângă Hasani, Borisav Burmaz este un alt nume care va ajunge în Giulești în 2024.

ADVERTISEMENT

Borisav Burmaz va veni la Rapid de la Vozdovac, o echipă din primul eșalon al Serbiei. În vârstă de 22 de ani, Burmaz joacă pe postul de atacant și s-a format la Steaua Roșie Belgrad. În actualul sezon, noua achiziție a giuleștenilor a marcat 10 goluri în 18 partide.

„Treaba voastră, aveți grijă ce spuneți că iar intră Gigi Becali și îl cumpără”, a declarat Bănel Nicoliță, completat de Gigi Corsicanu: „Degeaba îi ia Gigi Becali pentru că le strică, până la finalul campionatului o comite”.

ADVERTISEMENT

„Uite, a apărut ieri încă un nume, Rareș Pop de la UTA. A apărut în spațiul public”, a spus Cristi Coste, moment în care Gigi Corsicanu a replicat: „Nu vreau să mă bag, e strategia clubului, eu trebuie să le respect discreția și nu mă bag. Se pot concretiza sau nu anumite transferuri și nu vreau eu să fiu părtaș la asta”.

În fiecare luni, marți și vineri, FANATIK SUPERLIGA se vede LIVE și în exclusivitate pe FANATIK.RO. Emisiunea se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

Rapid vrea sa aduca doi jucatori