Pentru Universitatea Craiova urmează o perioadă destul de dificilă, cu meciuri tari, culminând cu derby-ul cu FCU de la începutul lunii octombrie. După un stagiu de pregătire montan, oltenii au revenit în Bănie și au demarat pregătirile pentru jocul cu Sepsi, de luni. Craiova speră să continuie seria bună din ultima vreme.
Laurențiu Reghecampf va putea conta pe jucătorii care au avut probleme medicale în ultima vreme, Andrei Ivan și Antoine Conte, dar nu-l va putea folosi pe Alexandru Crețu. Noul fotbalist al Științei s-a accidentat și va lipsi câteva săptămâni, așa cum a anunțat tehnicianul echipei.
Luni, 12 septembrie, elevii încep școala. Clubul Universitatea Craiova a organizat o acțiune în cel mai mare parc din Craiova pentru a le ura un „bun revenit la școală” micuților fani ai Științei. Duminică, mai mulți jucători au mers prin Parcul „Nicolae Romanescu” cu orare pentru a le împărți elevilor.
Fotbaliștii s-au bucurat de prezența celor mici, dar au fost și „chinuiți”, deoarece au fost asaltați pentru poze și autografe. Susținătorii le-au cerut „alb-albaștrilor” victoria în partida cu Sepsi: „Suntem lângă suporteri, mai ales lângă copii, suntem fericiţi să participăm la astfel de acţiuni, simt iubire din partea lor de fiecare dată, iar eu sunt şi mai fericit decât ei când ne întâlnim.
Îmi pare rău pentru ei că s-a terminat vacanţa, dar e timpul să şi înveţe, fiindcă e foarte important să te duci la şcoală şi să ai performanţe şi la şcoală, altfel e mai greu în viaţă.
Mie nu-mi plăcea aşa de mult la şcoală, dar e importantă. Copiii nu ne întreabă de rezultate, numai adulţii fac asta. Am făcut antrenamente bune în cantonament, am îmbunătăţit multe aspecte, suntem pregătiţi, deşi la fiecare meci se poate întâmpla orice, toate meciurile din Liga I sunt grele,” a declarat Mirko Pigliacelli.
Fotbalul este o emoție, iar cel mai bine se vede acest lucru în ochii micuților suporteri. La Craiova, din fericire, multe familii au abonamente și merg împreună pe stadion pentru a o susține pe Știința.
Brazilianul Gustavo și-a reamintit de momentele în care mergea la școală și socializa cu colegii de clasă: „Atmosfera este foarte frumoasă, sunt fericit că sunt în parc cu copiii. Mâine sper ca toată lumea să fie fericită, ei, la şcoală, noi, la meciul cu Sepsi. Sper să vină toţi copiii la meci, după ce se duc la şcoală şi să-i facem fericiţi.
Ne-au spus că le place şi fotbalul real, dar şi cel virtual, respectiv jocul FIFA. Mie îmi plăcea la şcoală, mi-am făcut mulţi prieteni.
Am făcut o pregătire bună la Braşov, am petrecut mai mult timp împreună şi cred că ne va ajuta pentru meciul cu Sepsi. Reghecampf vorbeşte foarte mult cu noi, ne motivează şi sper că vom face o treabă foarte bună împreună,” a mai spus jucătorul Universității Craiova.