Fotbal intern

Jucătorii Universităţii Craiova au sărbătorit pe teren victoria cu CFR Cluj! “Dacă luăm titlul pot să mă retrag!”. Video Exclusiv cu bucuria oltenilor

28.06.2020 | 22:28
Jucatorii Universitatii Craiova au sarbatorit pe teren victoria cu CFR Cluj Daca luam titlul pot sa ma retrag Video Exclusiv cu bucuria oltenilor
ADVERTISEMENT

Jucătorii Craiovei au vorbit după victoria cu CFR Cluj, 3-2, plini de bucurie, dar sunt conștienți că trebuie să nu facă pași greșiți în lupta la titlu.

Oltenii cred din ce în ce mai mult în șansele la titlu și speră să continue „șirul” de victorii.

ADVERTISEMENT

La finalul partidei, oltenii s-au bucurat la fel cum au făcut și la primele două victorii de la reluarea campionatului, cu FC Botoșani și Astra Giurgiu, ambele terminându-se cu același scor, și anume 2-1.

Bucuria jucătorilor Craiovei după victoria cu CFR Cluj

Alexandru Cicâldău, autorul golului victoriei din meciul cu CFR Cluj, a vorbit despre performanța pe care oltenii au reușit-o: „Suntem fericiți că am reușit să luăm cele trei puncte.

ADVERTISEMENT

Este bine că am câștigat, dar trebuie să revedem meciul pentru că nu avem voie să conducem cu 2-0 și să fim egalați. Dacă nu am fi câștigat titlul era cam jucat.

Să nu uităm că CFR-ul e momentan pe primul loc, așa că mai avem mult de muncă pentru a ne atinge scopul”.

ADVERTISEMENT

Valentin Mihăilă se bucură pentru victorie, dar nu vrea să se gândească la un transfer în străinătate, chiar dacă a înscris din nou: „A fost unul dintre cele mai frumoase meciuri din acest sezon de Liga 1 și sunt foarte bucuros pentru că am reușit să câștigăm. Echipa a făcut diferența, ne-am motivat foarte bine, știam că ne așteaptă un meci capital.

Sper să se mai încurce CFR-ul, iar noi să ne câștigăm meciurile. Eu nu citesc presa, părinții și prietenii îmi spun ce se întâmplă, dar mai am mult până să plec în străinătate”.

ADVERTISEMENT

„Suntem mulți jucători tehnici, cu talent, cu precizie și a trebuit să ne acomodăm cât mai repede de când a venit Cristiano Bergodi”, a mai spus Mihăilă.

CFR Cluj – U Craiova 2-3 în play-off

CFR Cluj – U Craiova 2-3 în play-offS-a relansat lupta la titlu! Oltenii câştigă în minutul 88 şi sunt la 1 punct de campioană

Nai-post ni Fanatik.ro noong Linggo, Hunyo 28, 2020

„Pot să mă retrag dacă luăm titlul!”

Dan Nistor a recunoscut că un titlu cu Craiova ar însemna mult pentru el, mărturisind că s-ar putea și retrage dacă trofeul ajunge în Bănie: „Știam foarte bine că sunt periculoși la fazele fixe, dar ne bucurăm pentru că am câștigat.

Dacă cei de la CFR au considerat ca eu să stau pe bancă sau în tribune e treaba lor, eu mă simt foarte bine la Craiova. Practic, aș putea să mă retrag dacă iau titlul cu Craiova”.


  • (P) Cota BETANO pentru Gaz Metan Mediaş – Universitatea Craiova: 4,20 este cota pentru „peste 1 solist“. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT