Fotbal intern

Jucătorii Viitorului se recuperează la bazinul de înot al unui medaliat olimpic. Video

28.01.2021 | 22:20
Jucatorii Viitorului se recupereaza la bazinul de inot al unui medaliat olimpic Video
ADVERTISEMENT

Viitorul a remizat spectaculos, 3-3 cu Sepsi Sf. Gheorghe, în etapa 19 din Casa Pariurilor Liga 1. După un meci greu, dobrogenii au avut parte de o şedinţă de recuperare inedită, la bazinul de înot.

Elevii lui Mircea Rednic s-au relaxat la şcoala de înot a lui Răzvan Florea, bazin aflat în Constanţa.

ADVERTISEMENT

Răzvan Florea este primul înotător român care a obţinut o medalie olimpică. Performanţa lui a venit în 2004, bronzul în proba de 200 de metri spate.

Viitorul, recuperare şi relaxare la bazinul de înot

Viitorul a scăpat printre degete victoria în meciul cu Sepsi din runda cu numărul 19. Constănţenii au condus de trei ori, dar s-au văzut egalaţi de tot atâtea ori.

ADVERTISEMENT

Scorul a fost deschis de Luckassen, în minutul 9, dar Gaonzalez a egalat peste alte 9 minute. Acelaşi Luckassen şi-a dus echipa din nou în avantaj pe final de repriză, iar Viitorul a intrat cu 2-1 la pauză.

În a doua parte, Mitrea a restabilit egalitatea. Fundaş golgheter pe vremea când evolua chiar pentru Viitorul, Mitrea a transformat o lovitură de pedeapsă. Ciobanu a făcut 3-2 pentru Viitorul din penalty, iar Safranko a înschis tabela la 3-3, prin golul din minutul 90+1. La final, Mircea Rednic a fost furios şi a lansat acuze dure la adresa adversarilor.

ADVERTISEMENT

Astăzi, jucătorii lui Rednic au avut parte de sesiune de recuperare inedită. S-au relaxat la Şcoala de Înot Răzvan Florea. Ciobanu, Mătan, Cojocaru sau Luckassen s-au amuzat în şi pe marginea bazinului de înot, după cum se vede în imaginile postate pe pagina de Facebook a clubului dobrogean.

Răzvan Florea, primul înotător român medaliat la Jocurile Olimpice

Răzvan Florea, 40 de ani, a obţinut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Atena 2004 la 200 de metri spate, proba favorită a sportivului născut la Constanţa.

ADVERTISEMENT

Bazinul, deschis în 2013, a fost închis pe perioada pandemiei. „Am decis să oprim orice activitate încă de pe 13 martie, înainte să se declare starea de urgență. Nu aveam nicio șansă să respectăm distanțarea socială în vestiare și am vrut să evităm orice risc. În plus, veneau foarte mulți părinți să-și ia copiii de la antrenamente și se crea aglomerație. Nu ne-am temut că o să fie probleme în bazin, pentru că apa este tratată cu clor și virusul nu rezistă într-un astfel de mediu“, declara fostul sportiv pentru GSP.

ADVERTISEMENT