”Roș-albaștrii” au început tare partida FCSB – Lyon, din prima manșă a optimilor de finală ale Europa League, și au trecut pe lângă deschiderea scorului, iar presa franceză a remarcat un jucător din tabăra lui Elias Charalambous.
Remarcatul jurnaliștilor din Franța a fost fundașul stânga Risto Radunovic, care în minutul 19 a dat o centrare excelentă pentru Malcom Edjouma, dar balonul reluat de acesta cu capul a fost scos de sub transversală de portarul Lucas Perri.
”O centrare magnifică”, a scris publicația Le Figaro la faza respectivă, în timp ce cotidianul Le Parisien a scris ”excelentul fundaș stânga” când a făcut referire la Radunovic, unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB.
”Radunovic accelerează în flancul stâng și trimite o centrare perfectă în careul lui Lyon. Edjouma câștigă duelul cu Niakhate și trimite sub bară, dar Perri ajunge la minge. Ce ușurare!”, a notat și L’Equipe, la prima mare ocazie a ”roș-albaștrilor”.
În ciuda ocaziilor mari pe care FCSB le-a avut în prima repriză, cea care a intrat la pauză în avantaj a fost Olympique Lyon. Tagliafico a înscris cu capul din centrarea lui Mikautadze, dar faza a fost una controversată.
Rezultatul din prima repriză l-a nemulțumit pe patronul Gigi Becali, care a comandat nu mai puțin de 3 schimbări la pauză. Au părăsit terenul Baba Alhassan, Malcom Edjouma și Juri Cisotti, iar în locul lor au intrat Vlad Chiricheș, Andrei Gheorghiță și Alexandru Băluță.
Înlocuirile au avut efectul scontat, pentru că Băluță a fost cel care a restabilit egalitatea. Servit excelent de același Risto Radunovic, jucătorul în vârstă de 31 de ani l-a învins pe Lucas Perri cu un șut sec din interiorul careului.