Sport

Jucătorul care l-a înnebunit pe Șucu! ”Are o privire de nebun!” Cine i-a dat forță

Ionuț Voicu a dezvăluit la SUFLET DE RAPIDIST cine i-a resuscitat cariera jucătorului care a fost remarcat de acționarul Dan Șucu.
30.09.2023 | 20:47
Jucatorul care la innebunit pe Sucu Are o privire de nebun Cine ia dat forta
Ionuț Voicu a dezvăluit la SUFLET DE RAPIDIST cine i-a resuscitat cariera jucătorului care a fost remarcat de acționarul Dan Șucu. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK a stat de vorbă cu patronul Rapidului după victoria din partida cu CFR Cluj, iar acesta a surprins când a desemnat cel mai bun jucător. Horia Ivanovici a anunțat la emisiunea FANATIK SUPERLIGA că alegerea omului de afaceri este mijlocașul belgian Xian Emmers.

Jucătorul care l-a impresionat pe Șucu, resuscitat de Angelescu și Bergodi

Invitat special la cea mai nouă ediție a emisiunii SUFLET DE RAPIDIST, Ionuț Voicu a ținut să precizeze că o contribuție extrem de mare la revenirea de formă a lui Emmers au avut acționarul minoritar Victor Angelescu și antrenorul Cristiano Bergodi.

ADVERTISEMENT

”Apropo de Emmers, senzațională creșterea lui. Privirea aia a lui de nebun, de nebun frumos, pentru că are o privire așa de…, se transpune în teren. Joacă băiatul ăsta de…”, a deschis discuția Lucian Ionescu.

”Aici au avut o foarte mare contribuție două persoane. Primul este Victor Angelescu, care pentru mine este unul dintre patronii Rapidului, nu acționar minoritar, iar al doilea este Mister Bergodi. Emmers intrase într-un con de umbră, își pierduse încrederea.

ADVERTISEMENT

El e un copil cu care trebuie discutat. A venit Victor într-o zi la antrenament și a stat de vorbă cu el. După, am rămas să-l văd pe fiu-meu care avea meci acolo la bază, și l-am văzut pe Mister că a discutat și el cu Emmers”, a declarat Voicu.

ADVERTISEMENT

Emmers, la un pas să-și rateze cariera

Actualul team-manager al Rapidului a continuat subiectul cu Xian Emmers la SUFLET DE RAPIDIST și a mărturisit că nu știe dacă mijlocașul belgian ar fi avut puterea să-și revină fără încrederea primită din partea conducerii și a staff-ului tehnic.

”Iar următoarea etapă a fost titular. Copilul ăsta a perceput în bine discuțiile cu patronul și cu antrenorul echipei. Faptul că a intrat imediat titular, că Mister a avut încredere să-l bage, că a jucat foarte bine, e doar meritul lor.

ADVERTISEMENT

Putea să se piardă, mai ales că avem fotbaliști la mijlocul terenului care își așteaptă rândul și sunt sigur că vor fi și ei la fel de buni sau chiar mai buni”, a mai spus Ionuț Voicu, despre jucătorul pe care Dan Șucu îl apreciază cel mai mult.

SUFLET DE RAPIDIST, emisiunea de tip podcast realizată împreună cu Superbet, este live pe FANATIK.RO în fiecare marți, de la ora 13:30, imediat după FANATIK SUPERIGA. Lucian Ionescu și Robert Niță vă așteaptă și la reluarea de joi, de la ora 17:00 de pe Facebook și Youtube.

Cine a contribuit la revenirea lui Emmers