Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Jucătorul cu salariu de 50.000 de euro pe lună care l-a refuzat pe Dan Șucu. ”A zis că, pentru el, România e un pas în spate!”

Marius Șumudică a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că un jucător pe care și l-a dorit foarte mult la Rapid a refuzat oferta făcută de Dan Șucu.
08.09.2024 | 23:37
Jucatorul cu salariu de 50000 de euro pe luna care la refuzat pe Dan Sucu A zis ca pentru el Romania e un pas in spate
Marius Șumudică a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că un jucător pe care și l-a dorit foarte mult la Rapid a refuzat oferta făcută de Dan Șucu. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Tehnicianul venit în locul lui Neil Lennon a reușit să-i resusciteze pe giuleșteni cu cele 4 puncte câștigate în două etape, iar președintele Viorel Moldovan i-a acordat o notă mare la FANATIK SUPERLIGA.

Dan Șucu, refuzat de un jucător dorit de Rapid

Imediat după instalarea sa pe banca tehnică a Rapidului, Marius Șumudică nu a ascuns faptul că are nevoie de câteva transferuri pentru a îndeplini obiectivele. Iar unul dintre fotbaliștii doriți a fost mijlocașul italian Filippo Melegoni de la Genoa, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

ADVERTISEMENT

Intrat prin telefon la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, tehnicianul giuleștenilor a mărturisit că jucătorul a refuzat oferta lui Dan Șucu, în ciuda faptului că ar fi câștigat aceeași bani ca la clubul din Serie A.

”Din câte știu eu, Melegoni a refuzat. A zis că e un pas în spate și a refuzat să vină din Italia în România. Cu toate că condițiile pe care i le oferea clubul nostru erau unele peste… Un salariu exact cât avea la Genoa.

ADVERTISEMENT

(n.r. – Cum să-i dați salariu ca la Genoa că acolo avea 50.000 de euro) Păi și ce? (n.r. – Îi dădea Dan Șucu 50.000 de euro pe lună?) Nu, ajungea să câștige 50.000, nu știu, în coproprietate cu ei, ceva de genul, el nu pierdea nimic.

ADVERTISEMENT

A zis că e un pas în spate, că vizibilitatea lui scade, ceva de genul ăsta, și că în momentul de față nu își dorește să vină în România”, a declarat Șumudică, la FANATIK SUPERLIGA, despre transferul picat al mijlocașului italian.

ADVERTISEMENT

Șumudică anunță trei transferuri la Rapid

Tot în cadrul FANATIK SUPERLIGA, Marius Șumudică a dat asigurări că Rapid va face în cel mai scurt timp trei transferuri extrem de importante. Unul dintre jucătorii care vor ajunge în Giulești este camerunezul Clinton N’Jie, așteptat să sosească la București.

”O să aducem un mijlocaș, un atacant și o bandă. N’Jie din câte știu eu aterizează la București. Din ce știu eu aterizează mâine (n.r. – duminică), i s-au luat biletele de avion și a semnat precontract.

ADVERTISEMENT

(n.r. – Atacantul și mijlocașul, cât de aproape sunt?) 90%, chiar mai mult. Când suntem 100% îi anunțăm pentru că sunt jucători de mare valoare. Jucători care sunt mult peste nivelul campionatului României. Vom aduce un atacant și sperăm să se închidă… N-a călcat atacant ca ăsta în România”, a spus antrenorul Rapidului.