FCSB joacă împotriva lui Dinamo, luni, de la ora 20:30. În acest sezon, roş-albaştrii au câştigat toate cele patru întâlniri directe: 2-0 şi 2-1 în sezonul regulat, 2-1 în turul din play-off şi 4-0 în Cupa României Betano.
Înaintea derby-ului de luni, Gigi Becali a anunţat că îi doreşte în această vară pe Kennedy Boateng şi Dennis Politic de la Dinamo. Declaraţia a creat valuri în spaţiul public, patronul FCSB fiind acuzat că vrea să îşi destabilizeze adversarii.
Kennedy Boateng a vorbit pentru FANATIK înaintea derby-ului. Fundaşul central al celor de la Dinamo a declarat că echipa sa va da totul pentru victorie, mai ales că nu există niciun fel de presiune:
„Se simte special să joci în astfel de meciuri, nu doar pentru noi, jucătorii, dar şi pentru fani. Sperăm să fie o atmosferă pozitivă pe stadion la meci. Intrăm cu multă încredere şi vom juca fără presiune.
Suntem în formă şi o să dăm totul pe teren pentru a obţine un rezultat pozitiv. Personal, sunt foarte mândru cu grupul pe care l-am creat în acest sezon şi la tot ce am obţinut împreună.
Chiar dacă am avut nişte perioade dificile uneori, lucrurile pozitive pe care le-am obţinut sunt importante. Vrem să construim pe această bază şi să avem o evoluţie şi mai bună în sezonul viitor. Sper că vom putea juca din nou în play-off şi la anul”, a spus Kennedy Boateng pentru FANATIK.
Kennedy Boateng a semnat cu Dinamo la începutul actualului sezon. Fundaşul central din Togo are contract până în 2026 cu echipa lui Kopic. A fost titular incontestabil în centrul defensivei, dar a lipsit în ultimele trei etape de play-off din cauza unei accidentări.
Gigi Becali a declarat înaintea derby-ului că de la Dinamo îi doreşte pe Dennis Politic, dar şi un fundaş central, fără să îi pronunţe numele lui Boateng, dar a lăsat de înţeles că despre el este vorba:
„Trebuie să se mândrească, mie îmi plac Mitriță și Louis Munteanu. Nu știu dacă vor să vină, eu zic. Îl mai vreau pe Politic și un fundaș central. Nu îi mai zic numele, nu mai vreau.
(Boateng?) Nu vreau să spun, să nu se interpreteze. Eu, în viața mea, am făcut jocuri bărbătești, nu am făcut găinării niciodată. Tactica asta o consideră mulți o găinărie. Am fost cioban, găinar nu am fost!”, a spus Becali la Digisport.