Emoții pentru FCSB în prima repriză a meciului cu Oțelul Galați de pe Arena Națională. Daniel Graovac, titular în duelul de la București, a acuzat probleme musculare și a fost înlocuit după doar 35 de minute.
Daniel Graovac a făcut pereche cu Siyabonga Ngezana în centrul defensivei FCSB la meciul cu Oțelul Galați de pe Arena Națională. Totuși, fundașul bosniac a rezistat doar 35 de minute în partida de duminică seară.
Fundașul în vârstă de 32 de ani a acuzat probleme musculare și a fost scos de pe teren pentru îngrijiri medicale. Graovac a fost înlocuit cu Vlad Chiricheș. După Oțelul Galați, FCSB o înfruntă tot pe teren propriu pe Young Boys Berna.
Duelul din etapa a 2-a a grupei de Europa League are loc joi, 2 octombrie, de la ora 19:45. Baba Alhassan, care a apărut cu un look nou la meciul cu Oțelul Galați, evoluează la mijlocul terenului alături de Florin Tănase, în timp ce Chiricheș va face echipă în apărare cu Ngezana.
FCSB a efectuat nu mai puțin de 3 modificări la pauza meciului cu Oțelul Galați. Malcom Edjouma, Alex Stoian și Juri Cisotti au intrat pe teren în locurile lui Baba Alhassan, Mihai Toma și Mamadou Thiam.
Echipa FCSB-ului în a doua repriză cu Oțelul: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Chiricheș, Radunovic – Edjouma, Tănase – Stoian, Olaru, Cisotti – Bîrligea.