Venit la clubul Rapid în urmă cu aproape patru ani, Dan Șucu a ridicat mult nivelul ambițiilor în Giulești. În primii, patronul a avut și unele dezamăgiri. Jucătorul din Giulești care nu a fost deloc pe placul omului de afaceri. Motivul din spatele acestei situații.
Din 2022 până în prezent, la clubul Rapid, patronat de Dan Șucu, au trecut o mulțime de fotbaliști. Unii au făcut o figură frumoasă și au prins transferuri pe milioane de euro, în timp ce alții au dezamăgit și au plecat la echipe mai modeste sau au fost puși pe liber de conducerea din Giulești.
Diana Șucu, soția finanțatorului principal al alb-vișiniilor, a vorbit, în emisiunea ”FANATIK Rapid”, despre jucătorul care l-a dezamăgit foarte mult pe omul de afaceri. S-a întâmplat asta încă de la începutul ”erei” Șucu în Giulești. Fotbalistul aflat în această postură destul de ingrată este portarul Virgil Drăghia. Diana Șucu spune că goalkeeper-ul arăta ca o focă.
”Mi-aduc aminte că a fost extrem de dezamăgit (n.r. Dan Șucu). Cred că în primul an sau în al doilea an, când s-a accidentat portarul principal și a intrat portarul de rezervă. Acesta (n.r. Virgil Drăghia) n-a fost în stare…arăta ca o focă. N-a fost în stare, sincer, să apere, să se miște, nu să apere ceva (n.r. la un meci pierdut de Rapid la Constanța).
(n.r. Dan Șucu) A fost extrem de supărat. Nu îi venea să creadă. El își primește salariul, este într-o altă poveste, da? Noul Rapid, într-o organizație echilibrată, așezată, perfectă, cumva. Și el vine cu 10 kg mai gras. Cum să-ți treacă prin minte că mâncând cartofi prăjiți, mititei și eu știu ce alte lucruri, prăjituri, poți să fii fotbalist sau sportiv? El asta nu înțelege. Și dacă se supără, se supără pentru că el își face partea lui și așteaptă să primească din partea cealaltă. Nu poți doar să dai și să nu primești”, spune Diana Șucu.
În același context, Diana Șucu a mai dezvăluit faptul că soțul său este adoptă o atitudine mult mai indulgentă în fotbal, față de cea pe care o arată când vine vorba de afacerile sale.
”Eu, dacă mă supăram pe ceva la început, mă supăram pe faptul că am văzut că Dan, în zona asta a fotbalului, era mult mai indulgent ca atitudine decât vedeam eu că se întâmplă la MobExpert. Și suntem împreună de 20 de ani. Dar acolo nu există (n.r. indulgență). Oamenii aceia lucrează pe target, pe seriozitate.
Asta nu înțeleg. Cum oamenii ăștia (n.r. sportivii) cred că poți să mănânci și să bei, să te culci la ora 2 dimineața și a doua zi să ai meci. Să te duci în bar, în discotecă. Ai nevoie de o rigoare în viața ta dacă vrei să profesezi”, a mai punctat Diana Șucu.