România U21 a obținut o victorie istorică în fața Elveției, iar echipa antrenată de Daniel Pancu a obținut calificarea la Campionatul European din 2025. Ianis Stoica, fostul atacant al FCSB, a reușit o „dublă” de senzație.
Cotat în prezent la 1,3 milioane de euro, Ianis Stoica nu a fost considerat de cei de la FCSB suficient de valoros pentru a primi încredere. Roș-albaștrii l-au cedat la U Cluj, iar ulterior fotbalistul de 22 de ani a ajuns la Hermannstadt.
Prezent în studioul FANATIK SUPERLIGA, Valeriu Răchită a ținut un discurs în care i-a criticat pe cei de la FCSB că au pierdut un jucător de valoare. Fostul fundaș al Stelei e convins că Ianis Stoica poate progresa în continuare și poate face pasul către o echipă mai bună.
„Când era la U Cluj, Ianis Stoica nu era luat. I se spunea lui Pancone ‘nu-l lua’. Băi, Pancone, n-ai cum să nu iei un jucător care a dat goluri la FCSB, dă goluri și la U Cluj. Și erau luați jucători care nu jucau. Eu tot ziceam: ‘ia-l, ia-l’.
Și uite, acum! Dă două goluri. Eu îl cunosc pe Ianis Stoica de copil, e ca și copilul meu. Îi știu valoarea, e un jucător care îți poate câștiga singur un meci, cum a făcut-o ieri și s-au calificat”, a spus Răchită.
Întrebat de către moderatorul Horia Ivanovici dacă FCSB a greșit că l-a cedat definitiv pe Ianis Stoica, Valeriu Răchită a răspuns: „E greșeală, mai ales că l-au dat de tot. E o greșeală mare. Dacă va face un campionat european bun la anul, se poate transfera într-un campionat puternic și pe bani buni”.
„Și l-au dat ca pe o măsea stricată, fără bani. Cât a pierdut Gigi? A pierdut un milion-un milion jumate?”, a întrebat Horia Ivanovici. „El este și acum under. Cam un milion jumate a pierdut. Și ăștia sunt bani. I-a pierdut, că este cedat definitiv la Hermannstadt. El a debutat la 15 ani și ceva la Cluj. Joacă de 7 ani în fotbalul mare și are 22 de ani”, a fost răspunsul lui Vivi Răchită.
Ianis Stoica a marcat primele două goluri ale meciului cu Elveția, în minutele 16 și 32. La ambele reușite pasele decisive au fost oferite de Louis Munteanu, atacantul celor de la CFR Cluj. Pentru România a mai marcat și Akdag, iar tricolorii s-au impus cu 3-1.
Este a patra calificare consecutivă pentru România U21 la un campionat european. Tricolorii vor afla adversarii de la turneul final pe 3 decembrie, când va avea loc tragerea la sorți. Competiția va fi găzduită de Slovacia și va aduce față în față un total de 16 echipe.