Florin Manea a reuşit cel mai scump transfer din istoria României, Radu Drăguşin fiind transferat în această iarnă de Tottenham pentru 26 de milioane de euro de la Genoa, iar suma totală poate fi de peste 30 de milioane cu tot cu bonusuri.
Agentul Florin Manea a mai dat o lovitură şi va reprezenta unul dintre jucătorii de viitor din SuperLiga, pe Constantin Grameni de la Farul Constanţa. Impresarul a explicat la FANATIK SUPERLIGA că Dennis Man nu l-a contactat, aşa cum circulau zvonurile:
“Cu Dennis Man nu este adevărat. Nu m-a sunat. Dacă mă suna, eram impresarul lui. Este un jucător foarte bun. Eu cu Dennis Man nu am vorbit niciodată. Dacă mă suna, îl luam imediat. Cum să nu?
M-am înţeles cu Dina Grameni. Trebuie să îi trimit contractul, am bătut palma cu el. Este coleg cu Radu, se ştia cu el. L-a întrebat şi pe Radu de mine şi o să încerc să îl ajut. Semnele au fost bune.
Ne-am înţeles, trebuie să îi trimit contractul. Mai este încă unul. O să îl spun mai încolo, că sunt nişte lucruri de confidenţialitate. Deocamdată este mai bine să nu.
Florinel Coman nu. S-ar putea să semnez un jucător străin care a jucat pe la Arsenal. Un nume bun. O să vă anunţ când va fi. Atât de mult s-a scris de lucrul acesta”, a spus Florin Manea la FANATIK SUPERLIGA.
Impresarul a dezvăluit că reprezintă un tânăr jucător şi la FCSB. Florin Manea a precizat că ar putea să apară şi fricţiuni cu Gigi Becali, în condiţiile în care la vârsta de 16 ani ar putea să îl ducă în străinătate pe fotbalistul roş-albaştrilor:
“Nu am lucrat cu Gigi Becali. Dar s-ar putea să ne ciocnim în curând. Am un copil foarte bun la el şi se apropie de 16 ani. Iar eu la 16 ani pot să îl iau la grilă (n.r. grila de formare).
E vorba de Tudor Suciu. Îl vor multe echipe (n.r. inclusiv Juventus). El joacă fundaş central, exact ca Radu. Este de picior stâng. Este mai tehnic ca Radu, dar îi lipseşte răutatea lui Radu. El e ardelean, dar creşte”, a dezvăluit Manea.