Mohammad Abualnadi (25 de ani), iordanianul care s-a înțeles cu Corvinul Hunedoara, va veni în România după doar o săptămână de vacanță. Deși FIFA i-ar permite să-și ia un timp de relaxare de trei ori mai mare, fundașul care a bifat 72 de minute la turneul final este nerăbdător să-și întâlnească noii colegi.
Pe lângă Jovo Lukic și Joao Paulo, SuperLiga României a mai avut un jucător prezent la Campionatul Mondial, deși el încă nu a debutat pentru noua sa echipă. Mohammad Abualnadi s-a înțeles cu Corvinul Hunedoara și urmează să se alăture echipei după ce a fost alături de naționala Iordanului în SUA.
Conform regulamentului FIFA, jucătorii care participă la turneul final au dreptul la trei săptămâni de vacanță din momentul în care părăsesc competiția, însă iordanianul nici nu vrea să audă de așa ceva. El își va lua doar o săptămână de relaxare, după care va veni în România, renunțând astfel la alte două săptămâni de vacanță
„Tocmai i-am luat bilet de avion. Ajunge la Cluj pe 7 iulie și apoi vine la Hunedoara. Băiatul a vrut să vină cât mai repede la echipă, deși putea să stea mai mult în vacanță după Mondial”, a declarat Antonio Heleșteanu, directorul sportiv al Corvinului, în exclusivitate pentru FANATIK.
FIFA plătește aproximativ 3.000 de euro pentru fiecare zi în care jucătorul unei echipe este prezent la Campionatul Mondial. Astfel, pentru cele două săptămâni petrecute în SUA, unde Iordania s-a întâlnit cu Austria, Algeria și Argentina, hunedorenii vor primi aproximativ 45.000 de euro.
Noul fundaș al Corvinului ar fi putut avea șansa să joace pe același teren cu Lionel Messi, însă nu a prins niciun minut în ultima etapă, contra Argentinei. El a fost titular în primul meci al grupei, contra Austriei, meci pe care l-au pierdut pe final după un autogol și un penalty. În total, el s-a aflat doar 72 de minute pe teren în tricoul Iordaniei.