Parcursul bun pe care FC Argeș l-a avut în acest sezon, în SuperLiga, a făcut ca jucătorii antrenați de Bogdan Andone să devină soluții viabile pentru naționalele lor. Cătălin Căbuz a fost chemat de Mircea Lucescu la prima reprezentativă a României, iar acum un alt fotbalist a fost ales pentru a participa în barajele de calificare din zona europeană.
Fundașul central care a fost transferat în vară de FC Argeș, Leard Sadriu, a fost chemat la naționala din Kosovo de către selecționer, asta după ce au apărut probleme în zona defensivă a grupării antrenate de Franco Foda, acolo unde căpitanul Amir Rrahmani, de la Napoli, este în dubii pentru viitorul meci, contra celor din Slovacia. De altfel, fundașul ar putea să dea piept cu România în a doua partidă din această pauză internațională.
Concret, formația care triumfă dintre Slovacia și Kosovo va juca pentru un loc la Cupa Mondială cu învingătoarea dintre Turcia și România, iar pierzătoarele vor juca un meci amical. Așadar, dacă rezultatul tricolorilor este identic cu cel obținut de formația la care a fost convocat Leard Sadriu, atunci jucătorul de la FC Argeș se va afla față în față cu colegul său, Cătălin Căbuz.
„Leard Sadriu a fost convocat astăzi la reprezentativa kosovară pentru a întări defensiva „Dardanilor” la barajul de calificare pentru Cupa Mondială 2026”, a fost anunțul celor de la FC Argeș, postat pe rețelele sociale.
Fundașul central în vârstă de 24 de ani a fost luat de FC Argeș în vară, după promovarea în SuperLiga, din postura de jucător liber de contract după ce a evoluat ultima dată în Slovenia, la Mura. De atunci și până acum a reușit să-și câștige locul de titular în sistemul cu 3 fundași gândit de Bogdan Andone și a contribuit la una din cele mai bune defensive din campionatul României, care a dus formația piteșteană în play-off.
Sadriu a strâns 33 de meciuri și 3 goluri pentru formația din Trivale, iar recent au existat și speculații cu privire la un posibil transfer al său în străinătate, care să se producă la finalul stagiunii. Kosovarul este cotat la 350,000 de euro conform site-urilor de specialitate, însă suma pentru care FC Argeș l-ar lăsa să plece ar fi cu siguranță mai mare.