Daniel Bîrligea (25 de ani) a marcat o „dublă” în Oțelul – FCSB 1-4 și a fost lăudat inclusiv de Mihai Stoica. Președintele C.A. al roș-albaștrilor a dezvăluit ce rol a jucat Elias Charalambous în resuscitarea atacantului.
Daniel Bîrligea a strălucit, din nou, în tricoul roș-albastru. Revenit în primul „11” al FCSB-ului, atacantul brăilean a marcat o „dublă” în SuperLiga după aproximativ 3 luni și jumătate. După cel de-al doilea gol, înscris cu capul, „Bîrli-Gol” a sprintat spre marginea terenului și a sărit direct în brațele lui Elias Charalambous.
„Era o singură piesa care lipsea. Nu că nu ar fi jucat foarte bine Thiam cu Botoșani, dar Daniel Bîrligea, când vrea, e foarte complicat de jucat împotriva lui. Iar acum, Daniel Bîrligea a arătat că vrea foarte mult încă din primele secunde. Nu e niciun răspuns pe care să îl dea patronului.
Eu nici nu știu cu ce rămân de la meciul ăsta. Cred că faza cu care rămâne, care e cea mai sugestivă pentru ce s-a întâmplat la Galați, e sprintul lui Daniel Bîrligea după golul 2, golul care ne-a adus în avantaj. Sprintul spre Elias. La Elias, pentru că înainte de meci avuseseră o discuție ei. Ce a spus Elias s-a concretizat în clipele alea.
(n.r. – A fost o discuție mai de suflet așa?) Da. Și i-a spus că va marca un brace. Că va marca o dublă. Exact asta i-a spus Charalambous. La ce ocazii a mai avut Dani în a doua, putea să îl contrazică”, a declarat Mihai Stoica, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
Nu e de mirare că lui Daniel Bîrligea îi priește la Galați. Atacantul de la FCSB e născut la Brăila, rivalitatea dintre cele două orașe fiind una de notorietate. Atacantul a marcat o „dublă” și la precedenta vizita a roș-albaștrilor la malul Dunării. Și atunci, campioana României s-a impus cu scorul de 4-1 (2 decembrie 2024).
„Culmea e că meciul ăsta a semănat cu ultimul meci jucat la Galați, în decembrie 2024, ultimul nostru meci acolo, într-o zi tristă pentru noi, pentru că îl pierdusem pe Helmuth Duckadam. A fost tot 4-1 pentru noi, tot cu o dublă Daniel Bîrligea, doar că a marcat în ambele porți. Acuma marcat într-una. Dar și-a ales-o bine.
A marcat când trebuia. Dacă nu intram cu avantaj în pauză, era complicat. Galați nu e o echipă ușoară, mai ales acolo, lângă furnale”, a adăugat președintele C.A. de la FCSB.