Sport

Jucătorul numit ”vagabond” de Gigi Becali a prins jackpotul: 400.000 de dolari într-un an, la echipa campioană!

Un fost jucător de la FCSB, care a trebuit să suporte jignirile lui Gigi Becali, a semnat un contract important. Unde va evolua atacantul care a ajuns la 12-a echipă din carieră.
13.08.2026 | 08:42
Jucatorul numit vagabond de Gigi Becali a prins jackpotul 400000 de dolari intrun an la echipa campioana
Jucătorul jignit de Gigi Becali și-a găsit echipă și a semnat contractul. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un jucător care a evoluat în celebra ”dublă” dintre FCSB și Manchester City a ajuns într-o țară exotică. Făcut ”vagabond” și ”derbedeu” de Gigi Becali, fotbalistul a prins un contract extrem de avantajos.

Ce contract a prins fostul jucător al lui Gigi Becali

Este vorba de atacantul Alexandru Tudorie (30 de ani), care a semnat cu campioana Thailandei. După ce și-a reziliat contractul cu Guangdong GZ-Power, liderul ligii secunde din China, fotbalistul a dat curs ofertei venite de la Buriram United.

ADVERTISEMENT

Conform trumedia.ro, Tudorie a ajuns în Asia la începutul săptămânii, a semnat un contract valabil pentru un an cu drept de prelungire și urmează să fie prezentat oficial la campioana Thailandei. El va încasa un salariu anual de 400.000 de dolari.

Atacantul va avea la dispoziție trei săptămâni pentru a se acomoda la noua sa echipă. Sezonul în Thailanda va începe luna viitoare, iar Buriram United va debuta pe terenul formației Sukhothai, meciul fiind programat pe 6 septembrie. În plus, Tudorie va evolua cu formația thailandeză și în Liga Campionilor Asiei.

ADVERTISEMENT

De ce l-a jignit Gigi Becali

Născut la Galați pe 19 martie 1996, Alexandru Tudorie a debutat în fotbalul mare la Oțelul. La doar 19 ani a prins transferul carierei, Gigi Becali plătind 250.000 de euro pentru aducerea sa la FCSB.

ADVERTISEMENT

A jucat în celebra ”dublă” cu Manchester City de acum zece ani, din play-off-ul UEFA Champions League. Însă, el a fost aspru criticat de patron după un incident în care și-ar fi lovit iubita, fiind făcut la acea vreme ”vagabond” și ”derbedeu”.

ADVERTISEMENT

A fost imediat cedat la FC Voluntari, iar apoi a mai evoluat la echipele Arsenal Tula, Universitatea Craiova, Sepsi OSK, Al-Adalah, UTA, Petrolul Ploiești, Wuhan Three Towns și Guangdong GZ-Power.

Cine este Buriram United

Cotat în acest moment de Transfermarkt la 800.000 de euro, Alexandru Tudorie va fi al doilea jucător ca valoare din lotul lui Buriram United. Vedeta incontestabilă a echipei este atacantul brazilian Bissoli, care are o cotă de 2,2 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

În lotul campioanei Thailandei, cotat la puțin peste 13 milioane de euro, se mai află încă cinci brazilieni, doi austrieci, doi spanioli, doi sârbi, un neamț, un ghanez, un muntenegrean, un australian și un filipinez născut la Londra. Iar pe banca tehnică este englezulul Mark Jackson.

Înființa în 1970, Buriram United este cel mai galonat club din Thailanda, având în palmares 12 titluri de campioană și alte 21 de trofee interne. În plan continental a câștigat de câte două ori Mekong Club Championship și ASEAN Club Championship.

Tags: