Dinamo pregăteşte a doua parte a sezonului în Antalya. Antrenorul Zeljko Kopic a semnat prelungirea contractului până în vara anului 2028, iar acum oficialii negociază prelungirea cu jucătorii importanţi.
Așa cum FANATIK a anunțat, Eddy Gnahore a semnat prelungirea contractului cu Dinamo București. Fotbalistul adus în urmă cu un an de Dinamo va rămâne sub comanda lui Zeljko Kopic, în ciuda interesului celor de la Rapid.
Noul acord dintre Gnahore și Dinamo este valabil până în vara anului 2026.
„Eddy Gnahoré – Rămâne Câine Roșu!
Mijlocașul nostru defensiv a ajuns la o înțelegere cu conducerea clubului privind prelungirea contractului până în vara lui 2026.
Eddy, a strâns până în momentul de față 41 de meciuri în tricoul lui Dinamo, reușind 3 goluri și o pasă decisivă, jucând un rol cheie în departamentul median al echipei, devenind totodată unul din favoriții suporterilor!
Îi urăm cat mai multe realizări lui Eddy în tricoul echipei noastre și ne bucurăm să-l avem în continuare în Alb și Roșu!”, se arată în comunicatul oficial al clubului.
Unul dintre oamenii de bază de la Dinamo care a intrat în ultimele şase luni de contract este Eddy Gnahore. FANATIK a aflat că mijlocaşul este aproape de un nou acord cu clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Eddy Gnahore este dorit şi de Rapid. Evoluţiile bune din prima parte a campionatului l-au adus pe radarul giuleştenilor, care ar vrea să îl transfere gratis din vară.
FANATIK a stat de vorbă şi cu antrenorul Zeljko Kopic, care a declarat că a discutat cu Eddy Gnahore şi e convins că fotbalistul va semna prelungirea cu Dinamo:
“Da, clubul lucrează, eu am avut câteva discuţii personal cu Eddy şi sper că ambele părţi se vor înţelege astfel încât fotbalistul să continue cu noi”, a spus Kopic pentru FANATIK.
În vârstă de 31 de ani, Eddy Gnahore a evoluat în 23 de meciuri din acest sezon. Mijlocaşul defensiv a purtat şi banderola de căpitan al lui Dinamo în patru meciuri.
Francezul a fost transferat de Dinamo la începutul anului 2024 din Italia, de la Ascoli, din postura de jucător liber de contract. S-a adaptat excelent în România şi a devenit rapid jucător de bază la “câini”.
În ciuda interesului pe care l-au avut alte echipe, Eddy Gnahore a declarat la finalul anului precedent că nu se gândeşte să joace la o altă formaţie din România:
“Dinamo este prima echipă la care joc în România, sunt fericit aici şi nu am intenţia de a pleca la un alt club. Nu ştiu ce îmi va rezerva viitorul, dar acum sunt jucătorul echipei Dinamo”, a spus Gnahore.