Sport

Jucătorul Universității Craiova care a băgat frica în polonezi înaintea meciului cu Rakow: ”Cea mai periculoasă amenințare”

Universitatea Craiova va debuta cu Rakow în faza grupei de Conference League, iar polonezii au descoperit care este cel mai periculos jucător din tabăra oltenilor.
02.10.2025 | 10:38
Jucatorul Universitatii Craiova care a bagat frica in polonezi inaintea meciului cu Rakow Cea mai periculoasa amenintare
De ce jucător se sperie polonezii cel mai mult înainte de Rakow -Universitatea Craiova. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Meciul Rakow – Universitatea Craiova se va desfășura joi, 2 octombrie, de la ora 22:00, iar polonezii au făcut o amplă analiză înainte de startul jocului și au atras atenția asupra unui jucător al ”alb-albaștrilor”.

Steven Nsimba, jucătorul de care se tem polonezii înainte de Rakow – Universitatea Craiova

Presa din Polonia a scris despre perioada extraordinară pe care o traversează Universitatea Craiova, despre forța ofensivă pe care au arătat-o elevii lui Mirel Rădoi și l-a remarcat pe atacantul francez Stevn Nsimba.

ADVERTISEMENT

”Oaspeții din România sunt debutanți la acest nivel, dau dovadă de o formă impresionantă și sunt liderii campionatului românesc. Au înregistrat trei victorii și două remize în ultimele cinci meciuri, rămânând neînvinși.

Echipa lui Mirel Rădoi a impresionat prin puterea sa ofensivă, marcând cel puțin trei goluri în 12 din cele 17 meciuri din acest sezon. Calificarea în Conference League a venit după ce au învins-o pe Istanbul Bașakșehir în două meciuri și este o realizare istorică pentru ei.

ADVERTISEMENT

În echipa gazdă, fanii se bazează pe Lamine Diaby-Fadiga, care a marcat golul victoriei în ultimul meci de campionat și a fost extrem de eficient ca rezervă în competițiile europene. Cea mai periculoasă amenințare a echipei române este golgheterul lor, Steven Nsimba”, a scris glosztrybuny.pl.

ADVERTISEMENT

Nsimba, noul Cămătaru din Bănie

Adus liber de contract în această vară, Steven Nsimba a impresionat imediat în tricoul Universității Craiova. Atacantul în vârstă de 29 de ani a marcat 7 goluri și a dat 2 pase decisive în cele 13 meciuri jucate în campionat și cupele europene.

ADVERTISEMENT

Atacantul francez a reușit o ”dublă” la primul său joc ca titular în tricoul formației din Bănie și nu puțini au fost cei care l-au asemănat cu legendarul Rodion Cămătaru, fosta glorie a Craiovei Maxim.

Chiar fostul mare atacant al oltenilor a recunoscut la FANATIK SUPERLIGA că regăsește câteva dintre calitățile sale la Nsimba. ”Mai mult pe profilul meu este Nsimba. E mai pe forță, pe gabarit, are alte calități. Nsimba îmi aduce mai mult aminte de stilul meu, seamănă mai mult cu mine. Este un număr 9 mai îndrăzneț”, a declarat Cămătaru.

ADVERTISEMENT

Cârțu, încântat de evoluțiile lui Nsimba

Într-o intervenție pe care a avut-o la FANATIK SUPERLIGA, Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova, l-a comparat și el pe Steven Nsimba cu Rodion Cămătaru și a glumit că actualei echipe îi lipsește un jucător de profilul său.

Mie îmi place Nsimba ca atacant. Am jucat bine cu doi atacanți, el și Al Hamlawi s-au înțeles foarte bine. La primul gol au lucrat bine împreună, Assad i-a pus foarte bine mingea lui Nsimba, dar și invers a venit atunci o pasă foarte bună.

Mi-a plăcut cum a finalizat Nsimba, are forță și execuții bune, ia decizii bune în ultimă instanță. Are puțin din Cămătaru și i-ar mai trebui lui Mirel unul de tipul lui Cârțu”, a spus fosta mare glorie a Craiovei, după victoria cu Farul.