Universitatea Craiova a debutat cu o înfrângere în faza principală din Conference League, 0-2 în deplasare cu Rakow Częstochowa, dar și în aceste condiții UEFA a reușit să remarce un jucător. Este vorba despre portarul Pavlo Isenko, cel care a avut o evoluție bună spre foarte bună în Polonia, în ciuda celor două goluri primite.
Ajuns în Bănie în perioada de mercato din vara lui 2025, Pavlo Isenko a devenit principalul portar al Craiovei. Acesta a impresionat prin evoluțiile sale, i-a luat locul în poartă lui Laurențiu Popescu și a avut o evoluție foarte bună și în meciul din Polonia.
Ca „premiu“ pentru cele 8 parade avute în disputa cu Rakow, UEFA a postat un top în care îl clasează pe ucrainean pe locul al doilea. Singurul care l-a întrecut a fost Baboucarr Gaye, portarul Shkendijei, cel care și-a salvat echipa în nouă rânduri. Podiumul este completat de cunoscutul goalkeeper al lui AEK Atena, Thomas Strakosha, tot cu 8 parade.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/10/isenko-universitatea-craiova-uefa-conference-league.jpeg)
Pavlo Isenko a fost transferat de Universitatea Craiova în schimbul sumei de 600.000 euro, oltenii fiind nevoiți să plătească taxa de solidaritate. Clasat pe locul trei în clasamentul celor mai buni portari din Ucraina în sezonul trecut, acesta este renumit pentru procentajul de penalty-uri apărate. A și demonstrat acest lucru în meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova, când a parat execuția de la „punctul cu var“ a lui Florin Tănase.
Portarul poreclit „Duckadam al Ucrainei” a rămas liber de contract după despărțirea de Vorskla Poltava. Tânărul portar ucrainean, în vârstă de 21 de ani, măsoară 1,95 metri. Are o cotă de piață de 700.000 de euro și a adunat 7 selecții la naționala de juniori U17 a Ucrainei.
În 2020, pe când avea doar 16 ani, a câștigat de unul singur un meci, prin paradele sale la loviturile de departajare într-un meci din Cupa Ucrainei. În plus, a atras atenția și printr-un detaliu inedit: în sezonul trecut a purtat tricoul cu numărul 7, lucru total neobișnuit pentru un portar.