Jude Bellingham a explicat de ce Gareth Sothgate este omul potrivit pentru naționala Angliei, în ciuda faptului că a pierdut două finale consecutive de Campionat European. Mijlocașul lui Real Madrid a precizat de ce soarta antrenorului său de la națională îl va influența și pe el.
După declarațiile anterioare, Asociația de Fotbal din Anglia a spus că indiferent de ceea ce se va întâmpla în finala EURO 24, Southgate va rămâne la banca tehnică până la mondialul din 2026. Englezii au pierdut finala, iar Mikel Oyarzabal a înscris golul care a făcut-o pe Spania regina Europei pentru a patra oară.
Chiar dacă Gareth Southgate a ales inspirat și l-a înlocuit pe Mainoo cu responsabilul golului egalizator, Cole Palmer, nu a fost de ajuns. Prima reușită a spaniolilor a venit de la Niko Williams în minutul 47, iar Palmer a egalat în minutul 73 printr-o execuție de clasă înaltă de la peste 20 de metri de poarta lui Unai Simon.
La final, „La Roja” a ridicat trofeul după ce Oyarzabal a marcat în minutul 86. Este a doua finală consecutivă în care elevii lui Southgate primesc doar medalia de argint. După cele întâmplate, în interviul de după meci, Southgate a spus despre viitorul său pentru BBC: „Acum nu este timpul pentru mine să vorbesc despre asta. Trebuie să am o discuție cu oamenii potriviți și să îmi acord puțin timp mie”.
Jude Bellingham a fost întrebat, de asemenea, despre gândurile sale de după finală. În plus, reporterii de la stadionul din Berlin l-au întrebat de viitorul lui Gareth Southgate: „Pentru mine, depinde de manager și de ceea ce decide FA. Nu am decât respect pentru faptul că Gareth mi-a făcut debutul în echipă, m-a făcut să mă simt ca acasă”, a declarat Bellingham conform SPORTBIBLE.
Câștigătorul Ligii Campionilor cu Real Madrid din sezonul trecut i-a făcut o descriere managerului „leilor”. Bellingham a recunoscut că relația sa cu Southgate este puternică și în afara fotbalului, că se poate deschide foarte mult în fața lui: „Este cineva care, cred, în ultimul an sau doi, relația noastră a trecut puțin peste fotbal, unde simt că mă pot deschide foarte mult față de el și cred că asta spune multe despre genul de om care este”, a adăugat Jude Bellingham.
Pentru Bellingham contează foarte mult de va decide Southgate. Internaționalul englez a spus în același interviu că va purta respect pentru Southgate la orice hotărâre pe care o va lua: „Orice se va întâmpla cu Gareth, eu îl voi respecta mereu. Dacă el va rămâne, eu voi fi mult mai determinat să câștig ceva pentru el, deoarece merită asta. Uneori, numerele, genurile acestea de statistici, recordurile nu mint. El a fost cel mai de succes antrenor al nostru din 1966.”, a continuat Bellingham.
La final, Bellingham a spus că orice decizie va lua Gareth Southgate, el i-o va respecta. Mijlocașul a mărturisit că toți jucătorii au venit la Campionatul European pentru a câștiga trofeul.
„Este cu adevărat dezamăgitor pentru că la un moment dat trebuie să oferim ceva suporterilor. Este o echipă tânără cu foarte mult potențial și știu că lumea va fi frustrată că încă nu am arătat ceva. Dar cu siguranță simt că va veni.”, a încheiat Jude Bellingham în același interviu, conform SPORTBIBLE.