News

Judecătorii nu mai au voie să amâne motivarea deciziilor luate. CCR îi dă dreptate unui fost deputat UDMR

07.04.2021 | 18:10
Judecătorii nu mai au voie să amâne motivarea deciziilor luate. CCR îi dă dreptate unui fost deputat UDMR
CCR nu mai permite întârzieri în motivarea sentințelor judecătorilor/ Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Curtea Constituțională (CCR) a decis că sunt neconstituționale o serie de prevederi ale Codului de procedură penală prin care judecătorilor li se permite să redacteze motivările sentințelor în termen de 30 de zile de la pronunțarea acestora.

Decizia CCR a venit ca urmare a unei sesizări depuse de către un fost deputat UDMR, Kedves Emeric, pentru fapte pe care acesta le-a comis pe când era șeful Fiscului în județul Harghita.

ADVERTISEMENT

Hotărârea Curții Constituționale riscă să creeze blocaje în sistemul judiciar în condițiile în care supraaglomerarea instanțelor a făcut ca unii judecători să nu poată respecta nici măcar termenul de 30 de zile pentru publicarea motivării.

Amânarea motivării, contrară demnității umane și dreptății

Dispozițiile din Codul de procedură penală pe care Curtea le-a declarat ca neconstituționale sunt:

ADVERTISEMENT

– art.400 alin.(1): „Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii”;
– art.405 alin.(3): „(3) Președintele completului pronunță minuta hotărârii”;
– art.406 alin.(1) și (2): „(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunțare. (2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunțare, și se semnează de toți membrii completului și de grefier.

Decizia a fost adoptată cu majoritate de voturi. Pe de altă parte, CCR a respins ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate a artticolului care stipula că citarea părților nu este obligatorie la pronunțarea hotărârii.

Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești penale (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză lipsește persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia, este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care  consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept. Prin urmare, Curtea a constatat că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării”, se arată într-un comunicat al CCR.

ADVERTISEMENT

Articolele declarate neconstiotuționale își vor pierde efectele juridice în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Fost deputat, la închisoare pentru o șpagă de 1.000 de lei

Curtea a fost sesizată de către Kedves Emeric care a devenit deputat din partea UDMR în iunie 2004, când a preluat mandatul de la Raduly Robert, care tocmai fusese ales primar la Miercurea-Ciuc. După cele șase luni în care a fost deputat, Kedves a devenit șef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Harghita.

În martie 2017, Kedves Emeric a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și abuz în serviciu. În 2014, el fusese declarat în stare de incompatibilitate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza unui raport din 2012 al Agenției Naționale de Integritate.

ADVERTISEMENT

În acest context, pentru a evita suportarea efectelor în plan profesional, inculpatul Kedves Emeric, în calitatea menționată mai sus, a solicitat sprijinul inculpatului Cârcu Dan Mugur (persoană care a deținut diverse funcții de conducere în cadrul Ministerului Finanțelor Publice), pentru ca acesta să-și exercite influența pe care o avea sau lăsase să creadă că o avea asupra unor funcționari din cadrul A.N.A.F. și a unor magistrați de la Înalta Curtea de Casație și Justiție”, se arăta în comunicatul DNA din 2017.

Pentru ajutorul primit de la Cârcu, Kedves a dat o șpagă ridicolă, de numai 1.000 de lei.

În ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, fapta a fost comisă în 2009 când Kedves, ca șef al Fisculuiu din Harghita, a emis în mod ilegal o decizie prin care a admis contestația formulată de un om de afaceri și i-a restituit acestuia din urmă în mod ilegal suma de 431.830, 48 lei, sumă de bani care reprezenta TVA achitată de omul de afaceri pentru achiziționarea, prin licitație publică, a unui imobil executat silit și despre care acesta susținea a fost plătită în plus față de obligațiile sale fiscale.

În noiembrie 2019, Curtea de Apel din Târgu-Mureș l-a condamnat pe Kedves la doi ani de închisoare pentru șpaga meschină de 1.000 de lei pe care i-a dat-o lui Dan Mugur Cârcu și la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru restituirea ilegală de TVA. Prin contopirea pedepselor a rezultat o sentință finală de 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Ulterior, Kedves a reclamat la Curtea Constituțională faptul că a intrat la închisoare printr-o sentință a cărei motivare a aflat-o după ce era deja în penitenciar.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri