News

Primul județ din țară unde s-ar putea închide școlile din cauza ratei de spitalizare Covid. Noi declarații ale ministrului Rafila. Update

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că un județ din țară a ajuns la o rată de spitalizare Covid de 68%. E vorba de Cluj, unde sunt șanse ca elevii să facă ore online, de luni.
29.01.2022 | 16:01
Primul judet din tara unde sar putea inchide scolile din cauza ratei de spitalizare Covid Noi declaratii ale ministrului Rafila Update
ADVERTISEMENT
29-01-2022
14:02

Școlile din județul Cluj ar putea trece în online de săptămâna viitoare. Anunțul ministrului Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a venit cu noi declarații pe tema posibilității ca școlile din județul Cluj să treacă în online, de luni.

Oficialul guvernului a spus, sâmbătă, în contextul în care cresc noile infectări COVID, că acolo unde gradul de ocupare a paturilor depășește 75% școlile trec în online. Județul din Ardeal se apropie de această situație.

”Avem un județ care e posibil ca săptămâna viitoare să intre în online, din punctul de vedere al cursurilor. Este vorba de județul Cluj”, a spus ministrul, conform Mediafax.

Reamintim că joi, zi de referință, județul Cluj avea 68% din paturile de spital ocupate. 

Într-o perioadă a valului 5 Omicron în care numărul de cazuri zilnice a explodat, în România apar primele județe în care gradul de ocupare al spitalelor cu pacienți Covid se apropie de 70%.

Joi, în startul ședinței de Guvern, Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a declarat că ”sistemul de sănătate dă semne de blocare în unele județe”.

ADVERTISEMENT

El a dat ca exemplu Clujul, unde 68% din paturile pentru bolnavi Covid sunt ocupate. Conform ordinului comun semnat de ministerele Sănătății și Educației, la peste 75% școlile se închid și elevii vor face ore online.

Un județ din țară are rata de spitalizare Covid de 68% și riscă închiderea școlilor. Anunțul lui Alexandru Rafila

”Județul cu cea mai mare rată de ocupare a paturilor de spital pentru pacienții COVID-19, respectiv 68%, este Cluj, iar dacă săptămâna viitoare se va ajunge la capacitatea de 75%, atunci va fi luată prima decizie de trecere în online a școlilor”, a precizat ministrul Rafila.

ADVERTISEMENT

Tot în cursul acestei zile, medicul Rafila a mai anunțat că România va continua să se confrunte cu creșteri spectaculoase în numărul de cazuri zilnice. Dacă în această săptămână ne-am apropiat de 35.000 de infectări, vor urma și zile cu peste 40.000.

”Săptămâna viitoare va exista o noua creștere spectaculoasă. Adică cifrele cu 4 în față nu sunt excluse pentru aceqastă perioadă”, a mai afirmat Rafila, precizând că trendul crescător al îmbolnăvirilor este estimat până cel puțin în 10 februarie.

ADVERTISEMENT

Care este situația la nivel național în privința gradului de ocupare al paturilor Covid-19

Tot joi, Andrei Baciu, secretatul de stat din Ministerul Sănătății, a spus că, în prezent, 34,05% dintre paturile alocate la nivel naţional pacienţilor infectaţi cu SARS-CoB-2 sunt ocupate.

El a mai adăugat că săptămâna viitoare toate şcolile îşi menţin activitatea cu prezenţă fizică.

ADVERTISEMENT

”În acest moment vorbim de un grad de ocupare al paturilor de 34,05% la nivel naţional. Înseamnă că săptămâna viitoare toate şcolile îşi menţin activitatea în formatul normal deschis, nedepăşindu-se acest nivel de 75%”, a spus Baciu. Potrivit oficialului, la nivel judeţean gradul de ocupare a paturilor variază între 9% şi 68%.

Raed Arafat: ”Săptămâna viitoare putem ajunge la 1.000 de paturi ATI ocupate”

Conform celui mai recent bilanț prezentat de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), România are 731 de paturi ATI ocupate la nivel național.

De săptămâna viitoare, dacă ritmul de creștere se va menține, am putea trece din nou de totalul de 1.000, anunță șeful DSU, Raed Arafat.

”Creşterea asta este cea care o monitorizăm şi urmărim. Dacă continuăm această creştere, este posibil că săptămâna viitoare să ajungem la 1.000 sau să depăşim 1.000 de cazuri de terapie intensivă.

Acest lucru se va reflecta, bineînţeles, cu transferurile între judeţe şi cu acoperirea nevoii prin transferul unui pacient la alt judeţ, care are paturi libere, dacă judeţul respectiv nu mai are. Pentru asta activează şi lucrează echipa medicală de la Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a intervenţiei.

Decesele – din păcate, în ultimele zile am avut creşteri la decese. Astăzi avem 71 de decese, ieri, dacă nu greşesc, au fost peste 90 de decese, deja în jur la 90 de decese au fost ieri”, a spus secretarul de stat, la o conferinţă de presă, joi.

ADVERTISEMENT