Județul din România care a dus conceptul de piață la un alt nivel. Aici există piețe mobile inspirate de târgurile din Olanda, iar localnicii s-au obișnuit imediat cu ele.
Un județ din România a găsit soluția ideală pentru a promova produsele autohtone. Piața mobilă este proiectul unic care nu doar că a venit în ajutorul fermierilor, dar a educat și localnicii să mănânce mult mai sănătos.
În Botoșani, piețele mobile sunt populare în rândul localnicilor. Nici nu este de mirare, având în vedere că pun la dispoziția tuturor cele mai proaspete produse tradiționale.
Inițiativa aparține unui grup de ciobani din Moldova care pune accentul produsele din România. Ciobanii au achiziționat mai multe rulote care sunt dotate special pentru a permite comercializarea produselor tradiționale.
Aceste rulote sunt cunoscute în zonă sub denumirea de piețe mobile și ajung în diverse cartiere din Botoșani. Astfel, localnicii au ocazia de a cumpăra cele mai bune produse tradiționale, fără să meargă la supermarket sau în piețe.
Piața mobilă din Botoșani a fost o adevărată salvare pentru fermierii din zonă. Aceștia nu au reușit să își facă loc în supermarketuri din cauză că li se cerea mereu o cantitate mult mai mare decât puteau produce. Sătui să mai încerce, mulți dintre ei au decis să ia drumul străinătății.
Pentru cei care nu au renunțat la pasiunea lor, a venit și soluția salvatoare. Piața mobilă și-a propus încă de la început să valorifice culturile agricultorilor și produsele fermierilor locali. În acest fel, au de câștigat și ei, dar și orășenii care se bucură de cele mai bun produse.
Ideea înființării unei astfel de piețe i-a venit lui Ionică Nechifor, președintele Asociației crescătorilor de ovine și caprine MoldoOvis, din județul Botoșani. Încă din 2014, acesta s-a gândit cum să pună în aplicare ideea pe care o văzuse peste hotare.
Ionică Nechifor a călătorit în Olanda, iar la un târg tradițional din centrul orașului, a văzut pentru prima dată piața mobilă. Astfel, a decis să cumpere mai multe rulote, pe care să le transforme în tarabe mobile și să ajungă cu ele în diverse cartiere.
Cu ajutorul fermierilor din Asociația MoldoOvis, Ionică Nechifor a reușit să cumpere patru rulote, investiția ridicându-se la 28.000 de euro. Prima piață mobilă a fost amplasată în Piața Centrală din Botoșani și punea la dispoziția cumpărătorilor lapte, brânză, smântână și caș.
Planul fermierilor din Asociația MoldoOvis nu se oprește aici. Aceștia vor să extindă piața mobilă și vor să ajungă la 40 de rulote pe care să le amplaseze atât în Botoșani, cât și în Dorohoi.