Peste 10.000 de fermieri din județul Dolj au făcut apel la guvernanți pentru ca regiunea să fie declarată ”zonă calamitată” din cauza secetei extreme. Guvernul cere compensații de la Comisia Europeană pentru zona agricolă.
Încă din luna iulie, Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, l-a înștiințat pe comisarul Janusz Wojciechowski că suprafețe extinse din România sunt afectate de secetă. Oficialul a solicitat Comisiei Europene, printr-o scrisoare transmisă în 7 august, acordarea de compensații.
În prezent, cea mai gravă situație este raportată în Oltenia. Numai în Dolj, peste 10.000 de fermieri au solicitat Guvernului să declare județul calamitat din cauza secetei și să dubleze despăgubirile. Oamenii se plâng că în caz contrar vor da faliment.
Din cauza lipsei de precipitații, fermierii nu mai pot salva aproape nimic din recolte. Statistic, peste 160.000 de hectare cu cereale s-au uscat în Dolj. Rezerva de apă din sol este imposibil să mai fie acoperită.
”La grâu şi rapiţă pierderi între 40 şi 60%. Iar la culturile înfinţate în primăvară. La porumb avem pierdere totală, floarea soarelui în jur de 70%“, a declarat Teiu Păunescu, fermier, pentru Observator News.
Fermierii aflați în situații critice au depus cereri pentru despăgubiri. “La nivelul judeţului Olt avem un număr de 10.064 de înştiinţări la primării. La vârsta mea, eu nu am mai văzut aşa ceva, să fie un an mai secetos decât acesta”, a declarat Ion Drăgoi, Direcția Agricolă Județeană Olt.
Cei din zona agricolă se plâng de faptul că despăgubirile actuale – 200 de euro pe hectar – nu acoperă pagubele. Ei au trimis ministrului Agriculturii o scrisoare în care îi cer suplimentarea fondurilor.
În contextul acestei situații critice din Agricultură, Ministerul Agriculturii din România l-a înștiințat pe comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Janusz Wojciechowski încă din data de 15 iulie 2024, în cadrul Consiliului AGRIFISH, că suprafeţe extinse din România sunt afectate de secetă.
”Daunele semnificative cauzate de fenomene climatice nefavorabile necesită acordarea de compensaţii urgente în baza unei măsuri excepţionale, pentru a contribui la soluţionarea problemelor specifice rezultate în urma acestor fenomene”, se arată în scrisoarea transmisă CE de către ministrul Agriculturii şi Dezvoltării rurale, Florin Barbu.