Județul din România unde sunt cele mai multe biserici și mănăstiri. Toți românii ar alege zona Bucovinei, dar adevărul este altul. E o întrebare de olimpiadă la geografie la care puțin găsesc, de fapt, răspunsul.
Județul care are cel mai mare număr de lăcașuri de cult. Turiștii au tendința să se ducă în Bucovina, însă realitatea este alta. Regiunea este renumită pentru o rezervație naturală și pentru o salină care este luată cu asalt de multe persoane.
Puține persoane știu că această zonă din România este ”presărată” cu numeroase biserici și mănăstiri, unele de o importanță deosebită pentru țara noastră. De acum înainte nordul țării va trece în plan secund.
Prima poziție este ocupată de Vâlcea, care se întinde pe o suprafață de 5.765 km pătrați. Se învecinează cu mai multe județe, cum ar fi Olt, Dolj, Gorj, Alba, Sibiu și Hunedoara. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Râmnicului, pr. dr. Ştefan Zară, susține că aici se găsesc cele mai multe mănăstiri.
Numărul acesta se ridică la 45, cea mai importantă și mai cunoscută de credincioșii români fiind Mănăstirea Cozia. De asemenea, în județ au fost construite și foarte multe biserici, numărul acestora fiind de 670.
Turiștii care ajung în județul Vâlcea nu au cum să rateze o vizită la Mănăstirea Horezu, care este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO încă din anul 1993. Este cea mai de seamă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, fiind înălțată în 1693.
Alături de schiturile sale este considerată cel mai reprezentativ complex de arhitectură, definitoriu pentru „stilul brâncovenesc”. Călătorii o găsesc în partea de nord a județului, la poalele munților Căpățânii.
Lăcașul de cult este străjuit de codrii, într-un loc plin de farmec și singurătate, liniștea fiind tulburată doar de cântecul huhurezilor, păsările de noapte care cel mai probabil au dat numele acestor locuri minunate.
De asemenea, județul Vâlcea este renumit pentru Mănăstirea Frăsinei, singura din România unde se respectă canoanele de la „Sfântul Munte”. Femeilor le este complet interzis în zona acestui lăcaș de cult. Se găsește în localitatea Muereasca.
Specialiștii spun că este inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Vâlcea din anul 2015, având codul de clasificare VL-II-a-B-09633. În plus, credincioșii se pot ruga la Mănăstirea Bistriţa sau Mănăstirea Pătrunsa.
Totodată, creștinii ortodocși și implicit, turiștii, nu trebuie să treacă cu vederea Mănăstirea Cornet. Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea arată că acest lăcaș de cult este unic în lume.
Mănăstirea e singura pe sub care trece trenul. Ctitoria marelui vornic Mareș Băjescu este situată pe malul drept al Oltului, la aproximativ 45 km de Râmnicu Vâlcea, în comuna Racovița. Mănăstirea a fost terminată, conform pisaniei originale, la data de 29 august 1666, în timpul domniei lui Radu Leon.
Intrarea în curtea mănăstirii se face pe un pod pe sub care trece un tunel feroviar, construit în anul 1898. Odată cu proiectarea construcției de cale ferată s-a constatat că aceasta, datorită defileului foarte îngust, nu poate să treacă decât prin locul în care se afla mănăstirea.
S-a pus problema strămutării mănăstirii dar până la urmă s-a propus construcția unui tunel care să treacă pe sub mănăstire. Astfel, Direcția Căilor Ferate dărâmă o parte a vechiului zid și chiliile anexe, construind zidul actual.
Din incinta originală astăzi mai pot fi admirate foișorul, turnul și zidurile de pe laturile de nord și est”, arată Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea pe pagina de Facebook.