România se află pe un drum ascedent în acest sport după ce președintele Cozmin Gușă a încheiat un parteneriat cu federația din Franța, iar antrenorii români au fost instruiți de doi dintre cei mai mari judoka francezi.
Deși încă nu a obținut biletele pentru JO 2024, judoka Serafima Moscalu este convinsă că odată ce va reuși să treacă de această etapă nimic nu o va mai putea opri să ajungă să câștige o medalie la Paris.
”E foarte greu să te califici. Probabil e unul dintre cele mai grele lucruri pe care le poți face în viață, pentru că te autodepășești. E o presiune din partea mea, pentru că eu am așteptări de la mine, nu țin cont de ceilalți că au așteptări, țin cont doar că eu am așteptări de la mine.
M-am gândit cum o să sărbătoresc medalia la Jocurile Olimpice. Foarte frumos, pe plajă, undeva departe. Probabil undeva prin Asia. Au plaje frumoase. Nu am altceva în afară de judo.
Încerc să mă concentrez pe asta momentan, să nu dezvolt alte pasiuni, să nu mă concentrez pe altceva, să am concentrare, doar pe judo, ca să merg în continuare pe asta. Să obțin ceea ce mi-am propus”, a declarat sportiva de 23 de ani care se pregătește la Cluj-Napoca.
Originară din Bălți (Republica Moldova), Serafima Moscalu a mărturisit că majoritatea degetelor de la mâini au fost rupte și a dezvăluit că face sacrificii imense pentru judo, văzându-și familia de maxim două ori pe ani.
”Mai am cred că două-trei întregi. Și la picioare-s rupte. La antrenamente facem cu ele așa, le legăm, nu e o problemă. Ai mei au fost pentru judo, nu au fost niciodată împotrivă. E normal să-mi zică mami că nu vrea să mă mai audă că mă doare ceva sau că mă lovesc la ceva, dar în rest am avut susținere din partea lor.
Îi văd de două ori pe an. O dată când plec în ianuarie și probabil dacă mai am așa câte o mini-vacanță, mai merg în vară. Dar cel puțin anul ăsta nu am fost încă, să sperăm că în decembrie mă duc.
La început probabil, mi-a fost dor de casă, dar știam pentru ce am venit și știam că îmi doresc ceva mai bun pentru mine și ăsta era scopul meu. Nu era gândul la casă sau altceva. Adică ăsta mi-era gândul: spre judo, spre o medalie olimpică”, a dezvăluit Moscalu.
Judoka a vorbit despre întâlnirea neprevăzută pe care a avut-o cu un urs în timpul unui cantonament la Poiana Brașov și că după ce se va retrage din sportul de performanță i-ar plăcea să ajungă cascadoare.
”Anul acesta am fost o lună jumate-două în Poiana Brașov. Și cel mai probabil o să mai mergem. Stăm destul de mult. Undeva la vreo două luni, trei. Din bagaj trebuie să nu lipsească răbdarea. Acolo foarte des m-am întâlnit cu ursul. A fugit. N-a fugit de mine, a fugit că m-a văzut.
După ce voi termina cu sportul probabil cascadoare aș putea să mă fac. Probabil că orice sportiv de performanță ar putea face asta, bine vorbesc de judo”, a încheiat Serafima Moscalu.
Gianina Andreica, antrenorul lotului feminin de judo al României, a povestit cum a ajuns Moscalu să reprezinte România și ce așteptări are de la următoarele competiții care vor avea loc până la Jocurile Olimpice.
”Nu noi am convins-o să vină în țară. Noi aveam o colaborare, clubul meu și domnul Berceanu aveau o colaborare cu un club din Moldova. Antrenorul din Moldova a văzut în Cluj o seriozitate și o disciplină și în primul rând o continuitate. Astea i-a dat dânsului o încredere. Și a spus: ‘dacă vrei să faci judo de performanță, acolo trebuie să mergi’.
A venit la clubul nostru, la CSM, nu era de lot, dar din prima zi în care a intrat în sală ne-am dat seama că are calități pe care trebuie să le muncim. Dacă ai și calități și ești și devotat și îți dorești, atunci performanța va apărea, cu siguranță.
Obiectivul prioritar e Campionatul European. Pe lângă acest obiectiv, clar Grand Slam-uri, Grand Prix-uri, sau Master, unde încercăm să adunăm cât mai multe puncte și să ajungem în primii 10 în clasamentul mondial. Asta îmi doresc pentru anul viitor.
Aș vrea ca Serafima Moscalu și Florentina Ivănescu să fie calificate la Jocurile Olimpice și să stăm relaxate pentru 2024, să ne pregătim fără stres. Dar la nivelul la care este judo acum e foarte greu să ai liniște și să stai liniștită că ești calificată. Azi poți fi calificat, iar după două competiții ai ieșit din calificări. Deci e foarte greu”, a spus Andreica.
Până la acest moment șase sportivi români au obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Este vorba de atleții Delvine Relin Meringor, Andrea Miklos și Alina Rotaru Kottmann, înotătorii David Popovici şi Vlad Stancu și pugilista Lăcrămioara Perijoc.