Sport

Julia Sauter a făcut România mândră la JO 2026, dar se gândește deja la retragere! Reacție care ar trebui să pună pe gânduri pe toată lumea: „Un sport în care nu poți deveni bogat”

Julia Sauter a rostit un adevăr crunt pentru România după prestația de vis de la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Milano Cortina! Se gândește deja la retragere
20.02.2026 | 00:30
Julia Sauter a facut Romania mandra la JO 2026 dar se gandeste deja la retragere Reactie care ar trebui sa puna pe ganduri pe toata lumea Un sport in care nu poti deveni bogat
Julia Sauter la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Milano Cortina. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Julia Sauter și-a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Milano Cortina cu o nouă prestație mult peste așteptări, în proba liberă din concursul de patinaj artistic.

Julia Sauter se gândește deja la retragerea din patinajul artistic de cel mai înalt nivel. Care este motivul

Ea a obținut un punctaj de 127.80 joi seară, ajungând astfel la un total de 190.93 în concurs, de departe cea mai bună performanță din cariera sa de până acum. Sauter și-a adjudecat astfel locul 17 în această competiție, cea mai bună clasare de până acum în istoria României la patinaj artistic feminin la Jocurile Olimpice.

ADVERTISEMENT

La scurt timp după acest moment cu totul special pentru ea, nemțoaica devenită cetățean român a fost întrebată, printre altele, despre planurile sale de viitor.

Deși are doar 28 de ani, Sauter a dat de înțeles că se gândește deja la retragere, iar această chestiune s-ar putea petrece chiar în viitorul apropiat, unul sau poate doi ani, în principal din rațiuni de ordin financiar.

ADVERTISEMENT

„Când am auzit 190 de puncte, wow, sinceră să fiu, nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Am fost atât de fericită.

Cred că pe tot parcursul sezonului am încercat să rămân mereu în moment. Roxana (n.r. antrenoarea sa) m-a ajutat să mă dezvolt pas cu pas. Am cumpărat și un program de psihologie sportivă pentru a-l avea în «valiza» mea. Observ că totul devine din ce în ce mai bun, inclusiv modul în care abordez competițiile. Desigur, obiectivul era ca totul să se îmbine perfect la această competiție.

ADVERTISEMENT

A fost puțin mai dificil, dar acum aveam aceste instrumente. Știu că sunt aici și acum, și acestea sunt lucrurile pe care mă concentrez – și a funcționat. Lucrăm, de exemplu, cu tehnici de respirație pentru a ne întoarce mereu în prezent.

Un alt instrument este consecvența în antrenament, la care am lucrat din greu pe tot parcursul sezonului, și învățarea să mă bazez pe asta – și asta a fost, de asemenea, un proces. La începutul sezonului, mergeam mereu la competiții și eram blocată în trecut. Mă gândeam la competițiile proaste și asta mă făcea nervoasă. Astăzi am fost cu adevărat prezentă aici și acum, și a funcționat, și încă sunt fără cuvinte.

ADVERTISEMENT

(n.r. Întrebată pentru ce perioadă ar mai dori să concureze) Nu știu încă, poate încă un an, maximum doi. Chiar nu știu, trebuie să văd cum mă simt. Vreau să mă simt împlinită. Din păcate, acesta nu este un sport în care poți deveni bogat. Și la un moment dat trebuie să înfrunți realitatea. Vrei să-ți întemeiezi o familie, vrei o casă, vrei anumite lucruri în viață – și nu mai ești tânăr”, a spus Julia Sauter pentru Golden Skate.