Sport

Junior Măcriş, fostul jucător de la FCSB şi CSA Steaua, a semnat în Italia: “Trăiesc prezentul şi atac viitorul”

27.10.2018 | 19:27
Junior Măcriş, fostul jucător de la FCSB şi CSA Steaua, a semnat în Italia. Jucătorul Bogdan Măcriş Dan îl înlocuieşte pe Nicuşor Stanciu în partida dintre FCSB şi Poli Timişoara

Junior Măcriş a semnat cu Valledolmo, club din ligile regionale ale Italiei, zona Sicilia. Fostul jucător de la FCSB şi CSA Steaua a spus pentru FANATIK.RO că a făcut acest pas pentru a avea şansa de a reveni la o formă bună. Rămas liber de contract din vara acestui an, după experienţa de la echipa de fotbal a Armatei, Măcriş este văzut de presa italiană drept un salvator al celor de la Valledolmo.

“Acum joc într-o ligă inferioară, eu mi-am dorit asta pentru că trebuie să ajung la forma pe care am avut-o înainte de ultima echipă la care am activat. Sincer, chiar nu mă interesează unde joacă sau cu cine. Eu tot ce vreau să fac este să practic sportul pe care îl iubesc şi uşor, uşor voi ajunge la nivelul pe care îl merit şi pe care mi-l doresc.

Junior Măcriş a semnat cu  Valledolmo, din Italia

Trecutul este trecut, nu mai vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat în România. Acum trăiesc prezentul şi atac viitorul”, a spus Măcriş pentru FANATIK.RO. Timp de o lună, Măcriş a stat pe bară şi a aşteptat ca actele transferului să fie rezolvate.

Junior Măcriş a evoluat în România la FCSB şi CSA Steaua, iar din luna iulie a acestui an a stat liber de contract, până s-a înţeles cu cei de la Valledolmo. Atacantul în vârstă de 21 de ani nu a intrat în planurile lui Marius Lăcătuş pentru a doua parte a sezonului precedent, fiind trecut pe linie moartă încă din pauza de iarnă, fără să primească însă explicaţii. Atacantul a făcut parte din lotul FCSB-ului în sezonul 2014 – 2015, în care a reuşit “tripla” istorică şi a câştigat Cupa României, campionatul şi Cupa Ligii.

Junior Măcriş salută galeria celor de la CSA Steaua după un meci disputat în Ghencea
Junior Măcriş salută galeria celor de la CSA Steaua după un meci care a avut loc pe Stadionul Ghencea

Juranliştii celor de la magaze.it au titrat despre tunul dat de echipa lui Măcriş: ”Lovitură senzaţională a echipei roş-albe. Luni a fost anunţat transferul talentatului Bogdan Constantin Măcriş Junior, care vine de la Steaua. După o lungă procedură birocratică, de peste o lună, Junior poarte fi considerat din toate privinţele noul jucător al lui Valledolmo. Într-adevăr, mult aşteptatul transfer a sosit”.