Sport

Junior Morais, dezvăluiri de senzație din perioada Astra: “Eram transpirați înainte de antrenament”. Cum reacționa Șumudică

Junior Morais este unul dintre jucătorii care au cucerit titlul în SuperLiga României cu Astra Giurgiu, iar brazilianul a povestit câteva întâmplări de colecție din acea perioadă.
11.01.2025 | 09:45
Junior Morais dezvaluiri de senzatie din perioada Astra Eram transpirati inainte de antrenament Cum reactiona Sumudica
Junior Morais, dezvăluiri de senzație din perioada Astra: "Eram transpirați înainte de antrenament". Cum reacționa Șumudică FOTO: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Junior Morais este unul dintre cei mai buni jucători străini care au evoluat în SuperLiga României. Brazilianul a evoluat pentru Astra Giurgiu, FCSB și Rapid București, dar cea mai frumoasă perioadă a carierei de fotbalist a petrecut-o la formația giurgiuveană.

Junior Morais, dezvăluiri de senzație din perioada Astra: “Eram transpirați înainte de antrenament”. Cum reacționa Șumudică

Junior Morais a făcut echipă cu Constantin Budescu, Florin Lovin, sau Teixeira în sezonul în care Astra a câștigat campionatul cu Marius Șumudică pe bancă, iar fundașul brazilian își amintește cu drag de perioada petrecută la formația giurgiuveană, care deși făcea performanță stătea prost la capitolul infrastructură.

ADVERTISEMENT

Fundașul stânga a vorbit la „Suflet de Rapidist” de atmosfera senzațională din vestiarul Astrei, dar și despre un episod amuzant de la un antrenament cu Marius Șumudică.

„Nu aveai nimic, tricouri, dacă se rupea, nu puteai să dai tricoul, dar a fost frumos. Am câștigat campionatul cu două rânduri de echipament, dar era greu, dar și frumos. Acolo la vestiarul nostru, la Ploiești, am cumpărat un fileu și toată lumea avea o echipă.

ADVERTISEMENT

În vestiar era un fileu și aveam o minge. Jucam tenis de picior în vestiar și sus era un tavan fals. Jucam în fiecare zi, se băteau, se înjurau. Jucam doi la doi. Jucau cu o oră înainte de antrenament. Când ieșeam la antrenament toată lumea era deja transpirată, Șumudică ne-a zis Băi, ce-i asta?

Cu o zi înainte de meci, la Giurgiu, aveam fileul nostru, jucam și atunci. Era ambiție să stai pe teren. Știi ce era acolo? Nu puteai să dai tare cu piciorul, dar cu capul, Săpunaru rupea tot ce aveau acolo în vestiar. Așa ne distram foarte mult. Am jucat tenis, am jucat de toate, a fost foarte frumos”, a declarat Junior Morais la „Suflet de Rapidist”, show care e live pe FANATIK.RO, joi, de la ora 13:30.

ADVERTISEMENT

Junior Morais, transfer surprinzător în România! Cu ce echipă a semnat fostul fundaș de la FCSB și Rapid

Fundașul stânga brazilian, dar care are și cetățenie română, s-a reîntors în România după o pauză de un an. După plecarea de la Rapid, Morais a prins un transfer în Turcia, la Gaziantep, unde a fost antrenat de Marius Șumudică.

Echipa care a obținut semnătura lui Junior Morais este una de eșalon secund, ceea ce este surprinzător. Deși a evoluat în Superliga turcă pentru un sezon, acesta n-a prins niciun tren în SuperLiga românească. Metaloglobus București l-a transferat oficial pe fundașul stânga brazilian, chiar după începerea sezonului.

ADVERTISEMENT

Junior Morais (38 de ani) va fi coleg la Metaloglobus, care își dispută meciurile pe micuța arenă din Clinceni, cu câțiva foști coechipieri. Printre aceștia se numără George Gavrilaș (ex-Astra) sau Petre Goge (ex-Rapid).

Cifrele carierei lui Junior Morais

Fundașul brazilian a ajuns în România în anul 2011, atunci când a semnat cu Astra Ploiești (viitoarea Astra Giurgiu). Ioan Niculae a plătit pentru transferul lui suma de 150.000 de euro, de la clubul portughez Freamunde.

După sezoane foarte bune, Junior Morais a prins un transfer la FCSB, care nu a oferit niciun ban pentru serviciile lui. Transferat în 2017 de la giurgiuveni, Morais a petrecut în tricoul FCSB-ului doi ani, apoi a plecat la Gaziantep pentru 600.000 euro.

Anul 2021 a însemnat revenirea în România pentru Junior Morais, profilând o mare trădare, după transferul la Rapid. În curtea rapidiștilor, Morais a petrecut doi ani, pentru care a strâns 73 de meciuri și a avut șapte contribuții personale.

Cota maximă a carierei sale a fost de 2.5 milioane de euro, pe vremea când se afla în tricoul giurgiuvenilor. De asemenea, la nivel de club, Junir Morais a strâns 502 meciuri și 61 de contribuții personale.

CUM SA DEVII CAMPION in SuperLiga. Sumudica si Sapunaru STIU RETETA SUCCESULUI

ADVERTISEMENT