Fotbal international

Junior Morais pleacă de la Gaziantep după ce și-a dat un autogol. Prima reacție a fotbalistului

25.01.2021 | 10:09
Junior Morais pleaca de la Gaziantep dupa ce sia dat un autogol Prima reactie a fotbalistului
ADVERTISEMENT

Fostul fundaș al echipei Astra Giurgiu, Junior Morais, și-a anunțat plecarea de la Gaziantep după ce și-a dat un autogol decisiv în partida cu Hatayspor.

Decizia brazilianului în vârstă de 34 de ani vine la scurt timp după ce tehnicianul Marius Șumudică a fost dat afară pentru că i-a deranjat pe conducătorii clubului.

ADVERTISEMENT

În locul antrenorului român a fost numit portughezul Ricardo Sa Pinto, care tocmai a plecat în decembrie de la echipa braziliană Vasco da Gama, formație la care a reușit numai trei succese în 15 partide.


Junior Morais vrea să revină în România

UPDATE, 25 ianuarie, ora 10:10 / Fundașul stânga Junior Morais a declarat că el a cerut rezilierea contractului cu Gaziantep și anunță că își dorește să revină cu familia în România și să joace în Liga 1.

ADVERTISEMENT

”Autogolul din prelungiri a fost un semn de la Dumnezeu că trebuie să plec de la Gaziantep. Deja după plecarea lui Marius Șumudică mă gândeam că e greu și pentru familia mea care e aici cu mine. Mai toate sunt închise și ne e dor de România.

Nu m-a dat nimeni afară, pur și simplu după meci m-am dus și le-am zis că nu mai vreau să continui la Gaziantep. Aștept să rezolv zilele astea totul și să mă întorc în România. u fost vremuri frumoase aici și le mulțumesc pentru tot.

ADVERTISEMENT

A fost o perioada frumoasă, la care a contribuit foarte mult Șumudică. El știa să ne motiveze, e un antrenor foarte bun, e un campion, ce să mai? Doar a câștigat cu Rizespor și din sufragerie. Merită o echipă mare și eu sper să ajungă cât mai sus, pentru că mereu îi voi ține pumnii.

Nu am nici o problemă cu antrenorul nou, că mă adaptez la oricine, dar nu mi-am mai dorit să stau cu familia plecat. Am și o vârstă. Poate mai joc la vreo echipă aproape de casă, chiar la Astra, de ce nu?”, a spus Junior Morais pentru prosport.ro.

ADVERTISEMENT

Știre inițială, 25 ianuarie, ora 08:35

Plecare surprinzătoare a lui Junior Morais de la Gaziantep

Gaziantep a remizat pe teren propriu cu Hatayspor, scor 1-1, oaspeții reușind egalarea la ultima fază, în minutul 90+8, după un autogol al lui Junior Morais, care la scurt timp după încheierea meciului și-a anunțat plecarea de la echipă.

”Astăzi l-am pierdut pe Junior Morais. Și-a luat rămas bun de la toți. Nu știu altceva, dar aceasta este informația care a ajuns la mine. Nu știu dacă a fost ceva înainte. Și-a cerut scuze după ce a marcat acel autogol”, a declarat Ricardo Sa Pinto.

”Cred că astfel de lucruri se mai pot întâmpla, dar eu presupun că familia lui nu mai vrea să rămână aici. Acesta ar putea fi motivul. Am fost surprins”, a mai spus tehnicianul portughez, conform cotidianului Milliyet.

Fundașul stânga Junior Morais a jucat în România la Astra Giurgiu și FCSB și a fost achiziționat de Gaziantep în vara anului 2019. Brazilianul mai avea contract cu gruparea turcă până în vara anului 2022.

Demiterea lui Marius Șumudică ar putea aduce un val de plecări în rândul jucătorilor de la Gaziantep. Mijlocașul Alex Maxim este pe cale să părăsească și el echipa. De serviciile sale se interesează Trabzonspor, cea mai titrată formaţie din afara Istanbulului, iar presa locală spune că şefii clubului nu s-ar opune unei despărţiri de mijlocaşul naţionalei.

Alex Maxim a renăscut după transferul din Germania, iar în urmă cu două săptămâni presa anunța că liderul campionatului din Turcia, Beșiktaș Istanbul, este interesat de transferul său încă din această iarnă.

ADVERTISEMENT