Heynckes atacă marile puteri din fotbal: “Nu puteţi cumpăra şi trofeul Champions League!”

Sorin Dumitrescu   
in Fotbal international
14/04/2018, 13:39
Heynckes atacă marile puteri din fotbal: “Nu puteţi cumpăra şi trofeul Champions League!”

În ultimii ani fotbalul european a cunoscut o escaladare fără precedent a sumelor de transferuri. Acest lucru s-a produs odată cu intrarea în scenă a patronilor din zona Golfului sau din Statele Unite, care sunt dispuşi să cheltuie fără limită, pentru a aduce cei mai buni jucători pe sume incredibile.

În această categorie intră în primul rând PSG şi Manchester City, ambele cu consorţiuri din zona Golfului care au devenit proprietari, dar şi Manchester United sau Chelsea pot intra oricând în această categorie. Împotriva acestor cluburi s-a dezlănţuit Jupp Heynckes, tehnicianul în vârstă de 72 de ani de pe banca lui Bayern Munchen.
 

Cum îşi justifică Heynckes acest atac devastator la adresa celor care cheltuie foarte mulţi bani

“Priviţi miliardele cheltuite de Paris Saint-Germain şi de cei din Manchester, City şi United! Nu puteţi cumpăra trofeul Champions League! Nu e posibil. Mă minunez când îi văd cât de bine se înţeleg la micul dejun, la antrenament sau pe teren. E o atitudine incredibilă”.

Heynckes e optimist înaintea semifinalei Champions League, contra lui Real Madrid. “Am amintiri frumoase de când am câştigat trofeul, în 2013. Am jucat cu Juventus şi cu Barcelona acasă în meciurile tur. Sper că este de bun augur. Este o dublă uriaşă”.