Jurgen Klopp nu mai antrenează din iunie 2024, de când i-a cedat locul pe banca lui Liverpool lui Arne Slot. După aproape doi ani în care a gestionat partea sportivă grupului Red Bull, antrenorul neamț este aproape de revenire.
Deși s-a discutat foarte mult despre o mutare la Real Madrid, viitorul lui Jurgen Klopp nu se leagă de o echipă de club. Mai exact, neamțul este aproape de a prelua echipa națională a Germaniei.
În cadrul Red Bull au avut loc discuții privind viitorul lui Jurgen Klopp, iar scenariul în care acesta ar putea prelua, în viitorul apropiat, echipa națională a Germaniei începe să capete tot mai multă credibilitate. În schimb, o revenire pe banca unei echipe de club nu este văzută drept o opțiune realistă în acest moment, chiar dacă numele său a fost asociat cu mai multe formații importante, printre care și Real Madrid.
Potrivit publicației BILD, tot mai mulți oameni din cadrul Red Bull consideră foarte posibil ca Jurgen Klopp să devină noul selecționer al Germaniei încă din vară, în ciuda faptului că actualul selecționer, Julian Nagelsmann, are contract până în 2028.
În urmă cu două săptămâni, Jurgen Klopp a explicat care este situația sa actuală, dar a abordat și ideea revenirii în antrenorat. Tehnicianul susține că, cel puțin pentru moment, nu se vede la o echipă de club și că este mulțumit cu activitatea sa de la Red Bull.
„Sunt într-un moment al vieții în care sunt complet împăcat cu locul în care mă aflu. Nu vreau să fiu în altă parte. Nu mă trezesc dimineața entuziasmat dacă se spune că Real Madrid ar fi interesată de mine. Asta vine mai mult din presă. Voi mai antrena? În acest moment aș spune că nu, dar nu pot spune niciodată niciodată”, a declarat Jurgen Klopp, conform sursei amintite mai sus.
În actualul său rol, Jurgen Klopp se ocupă de coordonarea strategiei sportive pentru toate cluburile din rețeaua Red Bull, printre care RB Leipzig, Red Bull Salzburg și New York Red Bulls. De la despărțirea de Liverpool, au apărut numeroase speculații privind o eventuală revenire a neamțului în antrenorat, fie la nivel de club, fie la o echipă națională.
Jurgen Klopp și-a început cariera de antrenor la Mainz, după care a cunoscut succesul la Borussia Dortmund, înainte de perioada de glorie petrecută la Liverpool. Neamțul s-a despărțit de „cormorani” în vara lui 2024.