News

Jurnaliștii din Ucraina, reacție dură după întâlnirea Trump – Putin din Alaska: „Rușinos și inutil”

Jurnaliștii din Ucraina au avut o reacție dură după întâlnirea Trump - Putin din Alaska. S-au declarat „dezgustați” de summit-ul pentru pace
16.08.2025 | 10:47
Jurnalistii din Ucraina reactie dura dupa intalnirea Trump  Putin din Alaska Rusinos si inutil
Jurnaliștii din Ucraina s-au declarat dezamăgiți de întâlnirea dintre Trump și Putin / sursa: Hepta
ADVERTISEMENT

Jurnaliștii din Ucraina au reacționat virulent după întâlnirea Trump – Putin din Alaska. Un editorial publicat de publicația ucraineană The Kyiv Independent cataloghează summit-ul pentru pace din Alaska drept „rușinos și inutil”.

Jurnaliștii din Ucraina, „dezgustați” după întâlnirea Trump – Putin din Alaska

Potrivit jurnaliștilor, președintele Donald Trump nu a obținut ceea ce și-a dorit, însă Vladimir Putin da, fiind primit „regește” de către șeful Statelor Unite.

ADVERTISEMENT

„Nu mai era un paria internaţional, era în sfârşit acceptat – şi respectat – de liderul lumii libere. Predecesorul lui Trump l-a numit odată pe Putin criminal; Trump i-a oferit o primire regală”, a notat The Kyiv Independent, comparând primirea lui Putin cu cea a lui Volodimir Zelenski la Casa Albă, diferențele dintre cele două întrevederi cu Trump fiind vizibile atât ca protocol, cât și ca atitudinea președintelui.

„Preşedintele Ucrainei a suportat o ruşine publică. Cel al Rusiei a fost răsfăţat. Ambele episoade au fost ruşinoase”, au notat jurnaliștii.

ADVERTISEMENT

Summit-ul din Alaska, o victorie pentru Rusia

Reprezentanții presei ucrainene au mai scris în editorialul acid publicat la scurt timp după întâlnirea istorică, dar fără deznodământ, din Alaska, că Liderul de la Casa Albă nu înțelege faptul că Putin nu vrea să încheie niciun acord în ceea ce privește Ucraina.

ADVERTISEMENT

„Trump nu reuşeşte să înţeleagă că Putin nu este tranzacţional în ceea ce priveşte Ucraina – el este mesianic. El vrea Ucraina pentru Rusia, punct. Pentru Putin şi cercul său de apropiaţi, independenţa Ucrainei este un accident, iar ei îl corectează”, se mai arată în The Kyiv Independent.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește cele discutate de cei doi președinți, aceștia ar fi ajuns la un acord privind mai multe subiecte de interes, însă despre scopul conversației, respectiv un posibil acord de pace în Ucraina, informațiile nu au fost deloc solide.

Niciunul dintre lideri nu a spus ce s-a decis în ceea ce privește conflictul armat, însă un lucru este cert, confirmat de însuți Donald Trump, și anume că nu se va face pace în Ucraina fără un schimb de teritorii, lucru ce va trebuie tranșat de Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

ADVERTISEMENT