News

Lovitură pentru primarul sectorului 4, Daniel Băluță, în procesul cu Cătălin Tolontan. S-a aflat decizia instanței

Judecătoria Sectorului 2 a respins cererea lui Daniel Băluță, care dorea ștergerea unui articol scris de Tolontan. Ca urmare a plângerii pe care Primarul Sectorului 4 o făcuse împotriva jurnalistului acesta a fost audiat de DNA.
23.07.2021 | 20:23
Lovitura pentru primarul sectorului 4 Daniel Baluta in procesul cu Catalin Tolontan Sa aflat decizia instantei
Jurnalistul Cătălin Tolontan a fost audiat la DNA în contextul plângerii făcute împotriva sa de Daniel Băluță. Sursa foro: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Miercuri, Judecătoria Sectorului 2 a respins cererea de ordonanță președințială  împotriva jurnalistului Cătălin Tolontan și a publicațiilor Ringier.

Daniel Băluță a cerut ștergerea unui articol semnat de Cătălin Tolontan, dar mai dorește și ca nicio publicație Ringier să nu mai scrie nimic despre el.

ADVERTISEMENT

Lovitură pentru primarul sectorului 4, Daniel Băluță, în procesul cu Cătălin Tolontan

Judecătoria Sectorului 2 a respins însă cererea de ordonanță președințială formulată de primar, împotriva jurnalistului Cătălin Tolontan și a publicațiilor Ringier.

Băluță a cerut două lucruri. Ștergerea unui articol publicat deja și în plus dorea ca nicio publicație a trustului să nu mai scrie nimic despre activitatea sa. Primarul a solicitat instanței ca interdicțiile să fie valabile până la data unui alt proces.

ADVERTISEMENT

Judecătoria Sectorului 2 a respins însă cererea de ordonanță președințială formulată de primarul Sectorului 4. Acesta poate face apel în termen de 5 zile.

Cătălin Tolontan a fost audiat la DNA

Jurnalistul Cătălin Tolontan a fost audiat la DNA ca urmare a faptului că DIICOT a închis partea de plângere pe care primarul sectorului 4, Daniel Băluță, o făcuse împotriva jurnalistului.

ADVERTISEMENT

Cât privește audierea de la DNA, aceasta a fost scurtă, durând mai puțin de un sfert de oră.

”Niciodată nu ne-a interesat decât activitatea de interes public a aleșilor și conducătorilor, indiferent cine au fost ei”, a declarat de altfel Cătălin Tolontan la ieșirea de la audieri, conform Libertatea.

Care sunt subiectele care îl deranjează pe Daniel Băluță

Așa cum FANATIK a arătat în urmă cu numai două luni, unul dintre materialele care l-a deranjat pe primarul Sectorului 4 îl prezenta pe Antonio Goleac, unul dintre șefii Poliției Locale Sector 4, în piscina unuia dintre liderii Clanului Sportivilor.

ADVERTISEMENT

Ulterior, un alt material l-a adus în prim-plan pe Marian Goleac, tatăl lui Antonio Goleac și apropiat al lui Daniel Băluță, în momentul în care acesta a fost inculpat de DNA.

Altfel, în afara disputelor cu jurnaliștii, primarul Daniel Băluță a atras recent atenția opiniei publice printr-o inițiativă inedită, mai precis flashmobul realizat de angajații de la salubritate din sectorul păstorit de edil.

Reamintim faptul că Daniel Băluță se află la al doilea mandat de primar al Sectorului 4, cea mai recentă declarație de avere a acestuia listând un apartament de 68 m², două terenuri de 572, respectiv 294 m², bijuterii, ceasuri și tablouri în valoare de până la 15.000 de euro, dar și un autoturism Volkswagen Tiguan și active financiare în valoare de 20.000 de euro sub forma depozitelor aflate în bănci, precum și alte zeci de mii de lei credite cu titlul de împrumuturi în vederea finanțării de campanii electorale.

ADVERTISEMENT
Tags: