Fotbal international

Juventus donează zece milioane de euro în lupta contra pandemiei de coronavirus! Naționala Germaniei se implică şi ea

18.03.2020 | 16:51
Juventus doneaza zece milioane de euro in lupta contra pandemiei de coronavirus Nationala Germaniei se implica si ea
ADVERTISEMENT

Italia este una dintre ţările cele mai crunt lovite de pandemia de coronavirus. În Peninsulă este o permanentă luptă cu moartea, care însă îşi ia tributul zilnic în proporţii îngrozitoare. Fotbalul nu putea nici el scăpa de ciocnirea cu inamicul nevăzut şi sunt o serie de jucători care au contractat virusul iar acum se află în perioada de refacere.


UPDATE, 18 martie, 16:55. Jucătorii din naționala Germaniei se implică și ei cu bani în lupta contra coronavirus. Mai multe staruri din naționala lui Loachim Low au transmis un mesaj pe Instagram în care anunță susținerea pentru lupta cu această maladie care a pus stăpânire pe omenire.

ADVERTISEMENT


“În prezent fotbalul este blocat, iar sănătatea este primordială. În consecință, în semn de solidaritate, aș dori să vă rog să vă contribuiți și să dați un exemplu. Noi ca echipă națională am mers înainte și am donat 2,5 milioane pentru o cauză bună și speranță. Sper că mulți dintre voi ne vor urma”, a spus Leon Goretzka (Bayern).


Știrea inițială: 18 martie, 16:54

Familia Agnelli, profund implicată în bătălia cu coronavirusul

A fost mai intîi gestul fundaşului polonez de origini braziliene de la SPAL Ferrara, Thiago Cionek, care a prins un hoţ care spărsese un magazin de ţigări. Acum ies la rampă greii fotbalului peninsular, oamenii care chiar au posibilităţi mari pentru a da ajutorul de care este nevoie.

ADVERTISEMENT

Familia Agnelli, a anunţat prin vocea preşedintelului lui Juventus, Andrea Agnelli, că donează în numele campioanei Italiei din ultimii opt ani suma de 10 milioane euro în lupta împotriva COVID 19. Totodată au fost cumpărate şi 150 de aparate respiratorii.

Sampdoria are cei mai mulţi jucători atinşi de virus

Cea mai lovită a fost Sampdoria Genova, cu cinci jucători contaminaţi: Manolo Gabbiadini, Morten Thorsby, Albin Ekdal, Antonino la Gumina, Bartosz Bereszynski, Fabio Depaoli, dar şi Fiorentina are trei cazuri pe listă: Dusan Vlahovic, Patrick Cutrone, German Pezzella, lor adăugându-li-se Daniele Rugani şi Blaise Matuidi de la Juventus dar şi Mattia Zacagni de la Verona.

ADVERTISEMENT

În bătălia cu cel mai perfid adversar, pentru că nu ai cum să îl vezi niciodată, ci numai să îl simţi intrând în corp, lumea fotbalului din Cizmă se mobilizează în mod emoţionant, dovedind că în momentele grele există solidaritate.

Silvio Berlusconi a fost premierul Italiei şi patronul lui Milan

Fostul premier al Italiei şi ani de zile patron la AC Milan, în prezent la Monza, în Serie C, Silvio Berlusconi, a făcut acelaşi gest, cele 10 milioane urmând a fi destinate construcţiei unui spital cu 400 de paturi pentru terapie intensivă.

ADVERTISEMENT

Cu siguranţă că acesta este numai începutul acestei bătălii cu forţe unite ale fotbalului italian şi că odată făcuţi primii paşi de către Silvio Berlusconi şi Andrea Agnelli şi alţi patroni de cluburi din Serie A şi în general din sportul italian vor apărea zilele care urmează.

Cu siguranţă exemplul va fi urmat şi de alţi patroni de cluburi din sportul italian

În Italia, unde nu se exagerează dacă vorbim aproape de un adevărat război cu acest virus, dat fiind numărul foarte mare de cazuri şi rata de mortalitate extrem de ridicată, este greu de spus la această oră dacă actualul sezon va mai putea fi încheiat.

Cum, din păcate, situaţia nu pare a se îmbunătăţi, ba, dimăpotrivă de la o zi al alta consemnăm sute de decese, va fi nevoie de mult timp până la distrugerea COVID 19 şi la normalizarea situaţiei. Însă faptul că EURO 2020 a fost amânat cu un an dă speranţe că într-un final sezonul va fi salvat.

ADVERTISEMENT