Kader Keita (25 de ani) este liber să își aleagă următoarea echipă după ce a rămas fără contract în această vară. Mijlocașul ivorian, care a evoluat sezonul trecut la Rapid, a primit o veste importantă din partea instanței. Acesta a scăpat de măsura controlului judiciar impusă după accidentul rutier în care a fost implicat în primăvara acestui an.
Judecătoria Sectorului 2 București a decis, marți, 4 august, revocarea măsurii controlului judiciar. Instanța a constatat mai întâi că măsura fusese dispusă în mod legal în luna martie, însă a apreciat că aceasta nu se mai justifică și a decis ridicarea ei. Hotărârea poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Pe durata controlului judiciar, Kader Keita a avut mai multe obligații impuse de instanță. Printre acestea se număra și interdicția de a părăsi teritoriul României fără aprobarea autorităților judiciare. Din acest motiv, orice transfer în străinătate era practic blocat atât timp cât măsura preventivă a fost în vigoare. În urma deciziei de marți, Keita nu mai este supus obligațiilor impuse prin controlul judiciar, astfel, nu mai este obligat să se prezinte săptămânal la Poliție, adică în fața organului care exercită supravegherea asupra sa.
Contractul lui Kader Keita cu Rapid s-a încheiat în această vară, iar fotbalistul este liber să își aleagă următoarea destinație. În urmă cu doar câteva săptămâni, Victor Angelescu declara că mijlocașul are oferte din SuperLiga. Potrivit GSP.ro, ivorianul ar putea ajunge în această vară în Arabia Saudită.
„Aș dori doar să le mulțumesc dragilor suporteri pentru susținerea pe care mi-ați oferit-o pe parcursul perioadei petrecute la FC Rapid, atât în momentele frumoase, cât și în cele dificile. Și colegii mei de echipă vă mulțumesc pentru tot. Vă doresc mult succes în noul sezon! FC Rapid va rămâne pentru totdeauna un capitol important în cariera mea”, a fost mesajul transmis de Kader Keita după despărțirea de Rapid.