Sport

Kader Keita, prima reacție după ce a fost îndepărtat de la Rapid. Ce a ținut să transmită mijlocașul

Kader Keita și Rapid București au reziliat de comun acord contractul. Mijlocașul de 25 de ani și-a luat rămas-bun de la suporteri printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare.
21.07.2026 | 15:07
Kader Keita prima reactie dupa ce a fost indepartat de la Rapid Ce a tinut sa transmita mijlocasul
Kader Keita a plecat de la Rapid! Mesajul emoționant care i-a impresionat pe fanii din Giulești
ADVERTISEMENT

Aventura lui Kader Keita (25 de ani) la Rapid București s-a încheiat. Mijlocașul central a părăsit gruparea din Giulești după doar un an și jumătate. Cele două părți au reziliat pe cale amiabilă contractul, iar fotbalistul și-a luat rămas-bun de la suporteri.

Rapid s-a despărțit de Kader Keita!

Un an și jumătate a rezistat Kader Keita la Rapid București. Mijlocașul central de 25 de ani a început bine în Giulești, însă a prins tot mai puține minute în ultima parte a sezonului trecut, iar conducerea clubului a decis să îi propună rezilierea, pe care jucătorul a acceptat-o.

ADVERTISEMENT

Nu este exclus ca mijlocașul să semneze cu o altă echipă din SuperLiga. Fotbalistul de 25 de ani a fost propus la FC Argeș, însă Dani Coman a precizat că nu s-au purtat negocieri. Rămâne de văzut acum ce va alege să facă în continuare jucătorul.

Kader Keita a plecat de la Rapid! Mesajul emoționant care i-a impresionat pe fanii din Giulești

Kader Keita a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Mijlocașul și-a luat adio de la fanii Rapidului, cărora le-a mulțumit pentru tot sprijinul primit în perioada în care a jucat în tricoul formației din Giulești.

ADVERTISEMENT

„Aș dori doar să le mulțumesc dragilor suporteri pentru susținerea pe care mi-ați oferit-o pe parcursul perioadei petrecute la FC Rapid, atât în momentele frumoase, cât și în cele dificile. Și colegii mei de echipă vă mulțumesc pentru tot. Vă doresc mult succes în noul sezon! FC Rapid va rămâne pentru totdeauna un capitol important în cariera mea”, a fost mesajul lui Kader Keita.

ADVERTISEMENT