Kamara l-a înfruntat pe fostul Războinic de la Exatlon România, Iulian Pîtea, în cușca MMA în Gala RXF care a avut loc ieri, pe 10 mai 2022, iar surpriza de la sfârșitul meciului a fost mai mare decât s-ar fi așteptat. Fiul lui, Leon, cel pentru care și-a pus la bătaie integritatea fizică, a primit mai mult decât ar fi visat cântărețul vreodată: sponsorizarea, timp de cinci ani, a tratamentulor necesare.
Kamara, artistul care, de ani buni deja, luptă pentru ca Leon, fiul lui, să ducă o viață normală, micuțul fiind supus la nenumărate intervenții chirurgicale, a urcat în cușca MMA pentru a face banii necesari tratamentului. Acolo, el l-a înfruntat pe Iulian Pîtea, fost Războinic la Exatlon România și sportiv de performanță.
Mai tânăr cu aproape 20 de ani decât artistul, Iulian Pîtea a fost, totuși, învins la puncte de Kamara. Dar nu -a supărat, ba chiar dimpotrivă, a decis să își doneze onorariul câștigat pentru cauza lui Leon. Dar, pentru Kamara, surprizele abia începeau.
”Nu am luat niciun pumn, am reușit să eschivez la toate loviturile. Am fost atins, o dată, la cap. Dar aș fi luat și o sută de pumni, și un milion, nu ar mai fi contat câți erau, i-aș fi luat cu plăcere de la Iulian Pîtea pentru Leon”, ne-a spus, în exclusivitate, Kamara.
Motivul pentru care ar fi făcut orice sacrificiu fizic este însă unul de înțeles. După luptă, sponsorii l-au anunțat pe cântăreț că, în următorii ani, Leon, care va împlini 8 ani în această lună, va beneficia de tratamentul de care are nevoie. ”Am primit tratamentul pe cinci ani din partea sponsorilor. Mi-au zis că plătesc câte 10.000 de euro, timp de cinci ani, pentru tratamentul lui Leon”, ne-a spus, fericit până peste poate, Kamara.
”Iulian Pîtea poate să fie mai tânăr, mai agil, mai entuziast, însă eu am experiență, am forță și am concentrare. Nu am teamă de nimeni, de nimic, mai ales că în fața mea un scop: Leon, iar pentru asta aș face orice este posibil ca să îi fie bine”, ne-a mărturisit Kamara înaintea luptei.
Și, în ciuda faptului că Iulian Pîtea e mai tânăr, loviturile lui nu l-au atins pe cântăreț. E adevărat, au fost spectatori la Gala RXF care au catalogat meciul ca fiind unul mai slab, nu tocmai spectaculos, mai ales că strategia lui Kamara a fost una defensivă, să se ferească cât mai mult de contact și să încerce să puncteze atunci când a avut ocazia.
Kamara și fosta lui soție, Oana, luptă de ani buni pentru a reuși să îi ofere lui Leon, fiul lor, o viață cât mai apropiată de cea normală unui copil de vârsta lui. ”Au fost ani foarte grei. Am mai avut câteva resurse, economii, dar de-a lungul pandemiei economiile s-au epuizat toate. (…) Nu am făcut niciodată un calcul cu privire la cât costă întreținerea lui Leon. Nu contează cât costă, nu m-am gândit, dar pot să spun că nu este deloc puțin”, ne spunea Kamara înainte de gala în care a luptat împotriva lui Iulian Pîtea.
De altfel, recunoaște Kamara, în acest moment mai are un singur vis. Și nu e legat de sine, ci de fiul lui, micuțul Leon, cel care, deși dezavantajat fizic, este un copil atent, empatic și inteligent, care, în ciuda problemelor, are resurse nebănuite în a zâmbi și alina pe cei din jur.
”Vreau să îl văd sănătos, să poată să meargă fără ajutor, vreau să îl văd cum aleargă și să facă tot ce îi trece lui prin cap. E un băiat genial, îl iubesc din toată inima mea. I-aș da picioarele mele dacă aș putea”, mai spunea Kamara, în exclusivitate pentru FANATIK.
Pe lângă Kamara și Iulian Pîtea, în Gala RXF din 10 mai 2022 au mai luptat și alte vedete. Iar înfruntarea dintre Giani Kiriță și Andi Constantin a fost una dintre cele mai spectaculoase lupte din cușca MMA.
Fostul dinamovist, cotat cu șansa a doua în meci, a reușit un KO spectaculos împotriva fostei ispite, un croșeu la cap devastator trimițându-l pe Andi în lumea viselor. Nici Iancu Sterp nu a avut mari bătăi de cap cu adversarul lui, cel căruia îi promisese că îl va distruge, câștigând, de asemenea, prin KO.
De altfel, după Gală, Iancu Sterp, însoțit de Jador și de fratele lui, Culiță Sterp, s-a afișat într-un club, la o petrecere, în compania noii sale iubite, Ștefania aka Lolrelai, FANATIK fiind publicația care le-a dezvăluit idila astfel confirmată.