ADVERTISEMENT
Fotbal international

Kante vrea să o părăsească pe Chelsea. Care este motivul și viitoarea destinație

Autor: Gabriela Gheorghe | 13.10.2020 | 15:12
Kante vrea să o părăsească pe Chelsea. Care este motivul și viitoarea destinație
N'Golo Kante. Sursă foto: Hepta.

N’Golo Kante și Frank Lampard s-au certat, conform jurnaliștilor din Franța. Le Parisien scrie că până în pauza pentru partidele internaționale, antrenorul lui Chelsea nu i-ar fi dat voie fotbalistului să lipsească de la un antrenament pentru a putea să se ducă la o nuntă.

ADVERTISEMENT

Hotărârea tehnicianului l-a enervat pe jucătorul de 29 de ani, care nu a participat la nunta făcută de un bun prieten.  Tot jurnaliștii francezi scriu că fotbalistul vrea să o părăsească pe Chelsea, după ce s-a certat cu Frank Lampard, și ar putea ajunge la Real Madrid.

Înțelegerea dintre Chelsea și Kante expiră în 2023. Impresarii fotbalistului spun că vor să-i găsească o altă echipă cel mai târziu în vara care vine, pentru ca Chelsea să obțină bani buni pentru jucător.

ADVERTISEMENT

Trofeele câștigate de francez cu Chelsea

Fotbalistul și-a pus semnătura pe un contract cu englezii în urmă cu patru ani după ce a câștigat titlul în Premier League cu Leicester City. 175 de meciuri are N’Golo Kante pentru Chelsea. El a câștigat cu londonezii Premier League, o Cupă a Angliei și Europa League.

N’Golo Kante putea ajunge la Inter Milano. Italienii au terminat pe doi în Serie A în sezonul 2019-2020, iar în această stagiune nu vor să mai piardă titlul.

ADVERTISEMENT

Pentru a putea să o detroneze pe Juventus, Inter are nevoie să aducă noi jucători, iar șefii milanezilor au vrut să-l ia pe N’Golo Kante de la Chelsea.

Câți bani vor trebui să plătească formațiile care îl vor pe jucător

Kante ar fi întărit linia de mijloc a lui Inter. Conform jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport, jucătorul valorează 50 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Francezul are un CV bogat și acest lucru îl va ajuta să-și găsească extrem de rapid o altă echipă. Chelsea vrea să aducă jucători din campionatul Germaniei. În aceste condiții unii dintre jucătorii londonezilor vor avea de suferit.

Printre ei se află și N’Golo Kante, dar și Jorginho. Este posibil ca jucătorul din Franța să semneze cu PSG, iar italo-brazilianul ar putea ajunge la Juventus sub comanda lui Maurizio Sarri.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!