News

Kanye West și-a anunțat candidatura pentru președinția SUA. A fost unul dintre susținătorii lui Donald Trump

05.07.2020 | 12:10
Kanye West sia anuntat candidatura pentru presedintia SUA A fost unul dintre sustinatorii lui Donald Trump
ADVERTISEMENT

Kanye West și-a anunțat candidatura pentru președinția SUA. Culmea, în trecut rapperul american a fost un susţinător vocal al preşedintelui Donald Trump.

Acesta și-a anunțat acum decizia pe Twitter și a transmis că vrea să devină cel mai puternic om de pe planetă, așa cum este considerat președintele Statelor Unite

ADVERTISEMENT

“Trebuie să îndeplinim promisiuea Americii având încredere în Dumnezeu, unificându-ne viziunile şi construindu-ne viitorul. Candidez la preşedinţia SUA! #2020VISION»”, a scris Kanye West pe rețeaua de socializare.

Kanye West vrea să fie președintele SUA

Conform presei internaționale, încă nu este clar dacă West a fost serios în privinţa unei candidaturi cu trei luni înainte de alegeri sau dacă acesta chiar şi-a depus actele în acest sens.

ADVERTISEMENT

West şi soţia lui, Kim Kardashian West, s-au întâlnit cu Donald Trump în 2018, la Casa Albă. “Ai întregul meu sprijin”, i-a răspuns lui West pe Twitter proprietarul Tesla, Elon Musk.

Kanye West, născut pe 8 iunie 1977, este rapper şi producător muzical. Albumele lui au fost vândute în peste 32 milioane de copii şi au generat peste 100 milioane de accesări online. Kanye West a câştigat 21 de premii Grammy.

ADVERTISEMENT

Vă readucem aminte că, în urmă cu doar 3 zile, Kanye West a lansat videoclipul “Wash Us In the Blood”, o aluzie la un text din Apocalipsă.

Videoclipul care însoţeşte această nouă compoziţie cuprinde imagini de la recentele manifestaţii contra violenţelor Poliţiei şi rasismului care au zguduit Statele Unite, dar şi secvenţe din jocuri video, fotografii cu drone, imagini de arhivă într-un colaj ce reprezintă America afectată de violenţe.

ADVERTISEMENT

Au fost incluse şi extrase video arâtând-o pe Breonna Taylor, o infirmieră de culoare ucisă de Poliţie, în martie, în apartamentul ei. Pe aceste imagini, Kanye West spune de mai multe ori “Holly Spirit come down, we need You now” (Sfântule duh coboră, avem nevoie de tine acum!). Alături de el apare şi rapperul Travis Scott.

Acest cântec, primul de pe viitorul album “God’s Country”, are multiple referinţe biblice. Soţul lui Kim Kardashian s-a îndreptat către creştinism în ultimii ani.

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: