Carousel hot news

“Kapetanos era pentru mine un jucător foarte important!”

Petre Grigoraş, antrenorul celor de la CFR Cluj, spune că este bucuros că a avut această pauză competiţională pentru a-şi pune la cale strategia sa la echipă: "Pînă în momentul de faţă...
09.09.2013 | 20:49
ADVERTISEMENT

Petre Grigoraş, antrenorul celor de la CFR Cluj, spune că este bucuros că a avut această pauză competiţională pentru a-şi pune la cale strategia sa la echipă: “Pînă în momentul de faţă sînt destul de mulţumit, dar rezultatul acestei munci se va vedea în partida cu Universitatea Cluj. Pe mine mă interesează ca echipa să joace bine şi să cîştige. Trebuie să ne îmbunătăţim jocul. După începutul acesta de campionat, Steaua are un avantaj moral şi valoric faţă de celelalte echipe şi sperăm să fim şi noi alături de celelalte 5-6 echipe care trag la cupele europene”, a declarat Grigoraş la DigiSport.

Grigoraş a mai comentat şi transferul lui Kapetanos la Steaua, dar şi situaţia mai multor fotbalişti din echipa sa: “Nu vreau să mă bag în ceea ce priveşte transferul lui Kapetanos. Pentru mine era un fotbalist important. Nu l-am luat în lot la ultimul meci pentru că voiam să văd şi alţi jucători. Nu mă puteam opune în faţa unui jucător care avea posibilitatea să joace în Liga Campionilor. Cadu a fost întotdeauna la programul de pregătire. Este un fotbalist pe care mă bazez foarte mult. Este un jucător conştiincios şi resuscitat. Va fi în continuare căpitanul echipei. Maftei este un fotbalist de echipă şi sper să redevină acelaşi jucător pe care îl ştie toată lumea. Nu pot spune că nu l-am vrut pe Răduţ, dar nu s-a realizat. Urmează să mai discutăm la iarnă“, a mai spus Grigoraş.

ADVERTISEMENT

Grig a mai discutat şi despre faptul că Vlad Chiricheş a ajuns căpitan la naţională: “Mă bucur pentru Chiricheş că a ajuns căpitan la echipa naţională, dar nu este aşa de important cine este căpitan. Probabil că i s-a dat banderola şi pentru moral. Este foarte important pentru el, deoarece îl va responsabiliza şi mai mult”, a mai afirmat Grigoraş.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 850. 32 pagini + CD. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri