Jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 6 WTA şi favorită 5, a câştigat, duminică, turneul de categorie Premier de la Stuttgart, învingând-o în finală pe sportiva americană Coco Vandeweghe, numărul 16 mondial.
Pliskova a învins-o pe americancă într-o oră şi 56 de minute, scor 7-6 (2), 6-4. Coco Vandeweghe a trecut în sferturi la turneul din Germania de liderul mondial Simona Halep, scor 6-4, 6-1. Câştigătoarea turneului a obţinut 113.060 de euro şi 470 de puncte, iar invinsa din finală 60.375 de euro şi 305 puncte. Pentru Pliskova, este al zecelea trofeu la simplu din carieră, primul din acest an. Ultima dată câştigase pe iarba de la Eastbourne în 2017. Ultimul trofeu pe zgură fusese câştigat în 2015 la Praga.
.@KaPliskova wins her first WTA title of 2018 at @PorscheTennis!
ADVERTISEMENTADVERTISEMENTOutlasts Vandeweghe, 7-6(2), 6-4! pic.twitter.com/8QFQQAe4eS
ADVERTISEMENT— WTA (@WTA) 29 aprilie 2018
ADVERTISEMENTADVERTISEMENT
Cehoaica a reuşit 11 aşi şi a comis 2 greşeli neforţate şi toate eforturile s-au dovedit a fi de ajuns pentru a o învinge pe Coco Vandeweghe, care a fost foarte dezamăgită la final. Americanca a izbucnit în lacrimi şi a fost consolată de antrenorul ei, Pat Cash.
Coco 🙁 pic.twitter.com/SUNMSUAgSt
— Ramona Toderaş (@RamonaToderas) 29 aprilie 2018
ADVERTISEMENT
Karolina Pliskova cu Porsche fără permis de conducere
Karolina Pliskova a câştigat marele trofeu, un premiu frumos în bani şi Porsche-ul roşu pus la bătaie de către organizatori, însă “Kaja” nu deţine permisul de conducere. Poate faptul că va introduce în propriul garaj bijuteria câştigată în Germania va reprezenta o motivaţie pentru a obţine carnetul de conducere.
Karolina Pliskova hasn’t had time to get her drivers license, so she’ll be sitting shotgun for the Porsche presentation. #PTGP2018 pic.twitter.com/XBFiC9UhU6
— WTA Insider (@WTA_insider) 29 aprilie 2018
- Lia Olguța Vasilescu a răbufnit! Ce a enervat-o la culme: Să luăm lumină de la ei
- Anamaria Ferentz, accident groaznic de mașină, în America! Ce se întâmplă acum cu vedeta
- Veste trista! Ne-a parasit si el. Familia a facut anuntul. Dumnezeu sa-l odihneasca!
- Si-a lasat amanta gravida si a platit-o sa dispara. Amanta era o italianca frumoasa si a lasat-o gravida din greseala. I-a cerut doar sa-i trimita o vedere cand se naste copilul. Peste 9 luni a primit acest mesaj si a lesinat
- Vremea 2 – 30 decembrie 2019. Meteorologii anunţă ninsori, ger şi viscol, în următoarele patru săptămâni
- Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a văzut TOT. Era atât de senzuală
- Cutremur în showbiz! Copilul lui are cancer! De luni începe citostaticele și vor fi în spital de Crăciun. Micuțul are 5 ani
- Se deschide o nouă bancă în România! Este în primele patru instituții bancare din lume
- Lavinia Pârva, dezvăluiri fără perdea! Ce a făcut soția lui Ștefan Bănică: Schimbare de proporții
- Nu le-au încăput banii în valize! 3 români au luat la pariuri 270.000 de euro din biletele puse pentru distracție!