Kate Middleton nu va reveni în spațiul public, așa cum se credea, în luna iunie, în cadrul repetiției tradiționale pentru unul din cele mai importante evenimente legate de armata britanică.
Este vorba despre „Trooping the Colour”, o ceremonie ce are loc an de an, efectuată de regimente ale armatei britanice și Commonwealth. Repetițiile generale vor va avea loc pe 8 iunie. Nevasta Prințului William nu va asista la ele, transmit oficialii Casei Regale, notează Daily Mail.
Palatul Buckingham a mai transmis că regele Charles al III-lea va călători cu o trăsură, împreună cu Regina Camilla, pentru a ajunge la evenimentul ce va avea loc pe 15 iunie. Nu va fi călare pe cal, cum e cutuma.
Monarhul în vârstă de 75 de ani, depistat cu cancer la prostată, va fi, însă, alături de soldați la parada mult așteptată, fără să depună prea multe eforturi, dat fiind că e în recuperare medicală. În numele lui Kate Middleton va fi James Bucknall, fostul comandat al Corpului Aliat de Reacție Rapidă.
E lesne de înțeles de ce Prințesa de Wales a spus ”pas” acestui eveniment. Kate (42 de ani) urmează, la rândul ei, un tratament pentru cancer. Boala i-a fost descoperită în urma unei operații suferite în zona abdominală în urmă cu câteva luni.
Kate stă departe de îndatoririle regale publice în perioada chimioterapiei, odihnindu-se acasă. Prințesa își va reintra în atribuții numai după ce medicii îi vor da undă verde.
Precizarea privind absența lui Kate vine după ce pe site-ul armatei s-a scris că Middleton ar urma să apară la paradă. Din acest motiv au început să se vândă tot mai multe bilete. Asta i-a cam băgat în confuzie pe britanici, dat fiind că Palatul Kensington nu i-a confirmat prezența.
Ceremonia are loc la Horse Guards Parade din Whitehall, unde Regele Charles va efectua revizuirea gardienilor și ofițerilor… din trăsură.