Life

Kate Middleton, o mamă modernă. Fraza cu care îi liniștește Prințesa de Wales pe cei trei copii

Kate Middleton, o mamă contemporană. Cuvintele cu care îi calmează soția Prințului William pe cei mici de fiecare dată.
14.03.2023 | 00:16
Kate Middleton o mama moderna Fraza cu care ii linisteste Printesa de Wales pe cei trei copii
Kate Middleton, o mamă contemporană. Cuvintele cu care îi calmează soția Prințului William pe cei mici. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Fosta Ducesă de Cambridge este o mamă modernă, foarte atentă la nevoile și la educația urmașilor săi. Fraza cu care îi liniștește Prințesa de Wales pe cei trei copii: Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Kate Middleton, o mamă contemporană. Cuvintele cu care îi calmează soția Prințului William pe cei mici

Kate Middleton poate fi numită o mamă contemporană care a luat lecții de parenting legat de creșterea celor mici. Prințesa de Wales apelează la câteva cuvinte ”magice” pentru a-i calma pe cei mici. Este o metodă foarte simplă.

ADVERTISEMENT

Acest lucru a fost observat de mai multe ori în public, mai ales că fiul cel mic s-a strâmbat în mod repetat la cea care i-a dat viață, chiar în timpul desfășurării jubileului de platină al Reginei Elisabeta a II-a, din iunie 2022.

„Când Prințul Louis s-a purtat nepotrivit la Jubileul de Platină al regretatei regine, scoțând limba la mama sa, reacția lui Kate a fost lăudată de mulți experți în pareting și nu numai.

ADVERTISEMENT

Se pare că a folosit un cod secret pentru a-i calma pe copii, așa cum face și în alte ocazii. Ea spune pur și simplu: «Să luăm o pauză!»”, se arată în cartea intitulată Gilded Youth: An Intimate History of Growing Up in the Royal Family, scrisă de Tom Quinn, notează okmagazine.ro.

Din paginile manuscrisului mai aflăm că propoziția de doar patru cuvinte este un semn făcut de Kate Middleton copiilor săi și ai Prințului William pentru a le atrage atenția să se comporte frumos și să nu mai facă prostii.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, aceste vorbe au rolul de a-i atenționa pe cei mici că vor urma consecințe dacă nu ascultă. Un fost angajat al familiei regale britanice susține că ele au o însemnătate mai mare decât ne-am putea imagina.

Kate Middleton, atentă la creșterea copiilor săi

Kate Middleton adoră să aibă o viață obișnuită, motiv pentru care este foarte atentă la creșterea și educarea copiilor săi. Prințesa de Wales este foarte implicată și este genul de mamă care îi ia pe cei mici de la școală.

ADVERTISEMENT

Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis obișnuiesc să se certe adesea pe melodiile pe care să le cânte când iau micul dejun. În plus, soția Prințului William le planifică foarte multe activități de familie în aer liber.

Micuții adoră să se plimbe cu bicicleta și să facă excursii pe plajă, în timp ce fiica celor doi este foarte pasionată de sport și urmărește meciurile alături de tatăl său. Recent, au avut și un mesaj de susținere pentru echipa favorită, Lionesses.

ADVERTISEMENT