Life

Unde se vor muta Kate Middleton și Prințul William. Au găsit locul perfect pentru a-și crește copiii

Kate Middleton şi Prinţul William plănuiesc să renunțe la reședința din Londra și la celelalte două pentru a se muta în altă parte. Ducii de Cambridge au nevoie de un start nou.
31.01.2022 | 18:29
Unde se vor muta Kate Middleton si Printul William Au gasit locul perfect pentru asi creste copiii
Kate Middleton și Prințul William, mutare neașteptată. Unde vor locui Ducii de Cambridge. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Kate Middleton și nepotul Reginei Elisabeta a II-a au găsit locul perfect pentru a-și crește cei trei copii: Prințul George (8 ani), Prințesa Charlotte (6 ani) și Prințul Louis (3 ani). Este vorba de o casă undeva la țară.

Potrivit Telegraph, Ducii de Cambridge au de gând să se mute în Berkshire, unde vor începe o viață liniștită, departe de agitația din suburbii. Sursele spun că au pus ochii pe Fort Belvedere, o casă protejată de gradul II.

ADVERTISEMENT

Locuința deține un turn spre capătul sudic al Windsor Great Park, unde regele Edward al VIII-lea, unchiul Suveranei, a semnat actele de abdicare în 1936. În prezent, fortul este deținut de Crown Estate și este închiriat miliardarului Weston, prieteni apropiați ai familiei regale.

Kate Middleton și Prințul William, mutare neașteptată. Unde vor locui Ducii de Cambridge

Kate Middleton ar putea fi mai aproape în felul acesta de familia sa, care este stabilită în Bucklebury Manor, o proprietate evaluată la 4,7 milioane de lire sterline. E la o distanță de doar 52 de mile de Windsor.

ADVERTISEMENT

În plus, mutarea este pe placul Ducesei, care și-a dorit mereu să locuiască la țară, înconjurată de copii și animale de companie, în special de câini.

De asemenea, noua reședință aduce familia mai aproape de cea a Prințului William, semn că în momentul de față cuplul se pregătește că preia un rol mult mai înalt în inima familiei regale.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea sunt și persoane care nu văd cu ochi bun această mutare din cauza zonei. Foarte mulți oameni sunt de părere că Berkshire este o zonă rurală neadecvată.

„Oamenii pot fi foarte muți în privința acelei zone din vestul Londrei, dar asta vine în principal din ignoranță”, a declarat pentru ziar un cetățean din Eton.

ADVERTISEMENT

În altă ordine de idei, cuplul regal consideră că poate ajunge destul de repede în vestul Londrei. De la Windson până în Capitală ar face doar 25 de minute, asta în cazul în care sunt escorați de poliție.

Windsor, ales de mai mulți membri din familia regală britanică

Orașul modern, dominat de Castelul Windsor, nu este ales numai de cuplul Kate Middleton și Prințul William. Suverana, are de asemenea, sediul în această regiune din Marea Britanie.

Prințul Harry și actrița Meghan Markle au locuit o perioadă destul de lungă în Frogmore Cottage din Windsor. Șederea a avut loc înainte de a se muta definitiv în Statele Unite ale Americii.

În prezent, casa deținută de Ducii de Sussex este închiriată prințesei Eugenie și soțului ei Jack Brooksbank.

În plus, Prințul Andrew și Sarah Ferguson își au sediul la Royal Lodge. Totodată, Prințul Edward, Sophie Wessex și copiii lor locuiesc în Bagshot Park, la doar 11 mile distanță.

ADVERTISEMENT