Kate Middleton, probleme serioase de sănătate. Prințesa de Wales „s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată în rolul său”. Declarația neașteptată a fost făcută de o sursă apropiată Familiei Regale din Marea Britanie.
Kate Middleton, neplăceri uriașe legate de starea medicală. Soția Prințului William ar putea să nu mai revină la îndatoririle regale, lucru care a stârnit foarte multă îngrijorare în rândul fanilor din lumea întreagă.
Prințesa de Wales s-ar putea să nu revină în spațiul public după ce la începutul anului a aflat că suferă de cancer, la fel la Regele Charles al III-lea. Ducesa a descoperit diagnosticul crunt după operația abdominală din luna ianuarie.
Din păcate, lucrurile nu par să se amelioreze, după cum au dezvăluit experții și sursele apropiate Familiei Regale Britanice. „S-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată în rolul în care au văzut-o oamenii înainte”, susține o sursă pentru Us Weekly.
Sursa menționată mai arată că în momentul de față Kate Middleton „reevaluează ceea ce va putea să-și asume când se va întoarce” după ce a urmat tratamente de chimioterapie preventivă pentru cancerul depistat de medici.
În aceeași notă, expertul regal Richard Fitzwilliams a remarcat că în momentul în care soția Prințului William va putea reveni la îndatoririle regale „se va baza pe sfatul medicului și programul ei va fi echilibrat foarte atent”.
Kate Middleton ar putea să nu se întoarcă la îndatoririle regale până la finalul anului 2024, cu toate că a venit cu informații despre problemele de sănătate. Prințesa de Wales are încredere în doctorii care o sprijină în boala cu care se confruntă.
„Testele de după operație au găsit prezent cancerul. Echipa mea e medici m-a sfătuit să încep chimioterapie preventivă și sunt, acum, în primele etape ale acestui tratament”, a spus Prințesa de Wales într-un video de pe Instagram, scrie digi24.ro.
„William și cu mine am făcut tot ce se poate să procesăm și să gestionăm totul în privat, de dragul copiilor noștri. Ne-a luat timp să le explicăm lui George, Charlotte și lui Louis într-un fel potrivit pentru ei și să-i asigurăm că voi fi în regulă”, a mai spus Kate Middleton.