Schimbare de proporții în viața lui Kate Middleton și a Prințului William. Cei doi s-au mutat într-o casă nouă care are o istorie vastă. Ce alte personalități au mai trăit aici.
De aproape doi ani, Kate Middleton și Prințul Wiliiam au decis să locuiască într-o casă nouă. Este vorba despre Adelaide Cottage, una dintre cele mai frumoase case din Marea Britanie.
Adelaide Cottage se află în apropierea reședinței regale, iar în prezent, este locuită de Kate Middleton, Prințul William și cei trei copii ai lor. Cuplul regal s-a gândit la toate aspectele înainte să se mute, astfel că Prințul Louis, Prințul George și Prințesa Charlotte merg la școala Lambrook din Berkshire.
Adelaide Cottage este o reședință plină de istorie. Fermecătoare, atât la interior, cât și la exterior, aceasta a devenit locuința Prințului William și a lui Kate Middleton încă din anul 2022.
Adelaide Cottage poartă numele reginei Adelaide, cea pentru care a și fost construită în anul 1831. Reședința a fost proiectată pentru soția regelui William al IV-lea, iar pentru ridicarea ei s-au folosit materiale speciale de la Royal Lodge.
Noua reședință a lui Kate Middleton și a Prințului William se află la aproximativ 40 de kilometri de centrul Londrei. În 2015, a trecut printr-o etapă de renovare, însă, s-au păstrat unele elemente din trecut.
Potrivit presei internaționale, interiorul casei era de-a dreptul fermecător. În dormitorul principal, tavanul era decorat cu delfini de aur, iar una dintre camere avea un șemineu din marmură masivă, construit în stilul greco-egiptean.
Înainte de a fi locuită de Kate Middleton și Prințul William, Adelaide Cottage a mai fost reședința altor personalități. Printre cele mai marcante nume care au locuit aici se numără regina Victoria și Peter Townsend.
În 2018, pe Adelaide Cottage au pus ochii și Prințul Harry și Meghan Markle. Cei doi au vrut să se mute aici după ce s-au căsătorit, însă, Regina Elisabeta a II-a le-a impus o condiție pe care cei doi nu au acceptat-o.
Condiția impusă presupunea că Meghan Markle și Prințul Harry să achiziționeze un contract de închiriere pe termen lung. Cu alte cuvinte, Adelaide Cottage nu ar fi fost niciodată în posesia lor. Meghan nu a fost de acord cu regulile impuse, așa că mutarea lor nu s-a concretizat.