Fotbal intern

Katsikas, oficial OUT de la Dinamo! Cum i-a surprins grecul pe oficiali la rezilierea contractului

01.02.2019 | 16:06
Katsikas oficial OUT de la Dinamo Cum ia surprins grecul pe oficiali la rezilierea contractului

Fundașul grec Georgios Katsikas este oficial OUT de la Dinamo după ce a ajuns la un numitor comun cu șefii din Ștefan cel Mare! Jucătorul a încetat raporturile contractuale, pe cale amiabilă și este liber să-și găsească o altă formație. Sursele FANATIK spun că grecul a surprins pe toată lumea. Conducerea se aștepta ca fotbalistul să-și ducă la bun sfârșit contractul, însă fundașul a optat să plece în schimbul unei sume foarte mici.

Transferat la Dinamo în vara anului 2017, grecul Katsikas a prins 45 de partide în tricoul dinamoviștilor, în toate competițiile, Liga 1, Cupa României și Europa League. Fundașul s-a aflat pe teren în dubla cu Athletic Bilbao. Mai mult de atât, fundașul a și reușit să marcheze de 3 ori pentru Dinamo, toate golurile venind în sezonul precedent. A înscris de două ori în poarta lui Juventus București și o dată cu FC Voluntari.
Katsikas, oficial OUT de la Dinamo! Georgios Katsikas in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Concordia Chiajna, din cadrul play out-ului Ligii 1 Betano, desfasurat pe stadionul Dinamo din Bucuresti, sambata 7 aprilie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Giorgios Katsikas, în duel cu George Țucudean, într-o partidă Dinamo – CFR Cluj

Katsikas, oficial OUT de la Dinamo!

Georgios Katsikas are și cinci selecţii pentru echipa naţională sub 21 de ani a Greciei, dar nu a ajuns niciodată la seniori. Iraklis Salonic, Olympiakos Volos, PAOK Salonic, Twente Enschede din Olanda şi Esbjerg din Danemarca sunt celelalte formații pentru care a mai evoluat grecul. Katsikas a devenit al 11-lea jucător care pleacă în această iarnă de la Dinamo, după Vlad Olteanu, Mihai Popescu, Laurenţiu Corbu, Sergiu Hanca, Tomislav Gomelt, Ivan Pesic, Mircea Axente, Gregory Tade, Robert Moldoveanu şi Mihai Neicuţescu.

Rednic nu a rămas însă dator la capitolul veniri. Câinii i-au transferat pe portarul irlandez, Sean McDermott, fundașul englez, Jordan Mustoe, un alt apărător, francez de data aceasta, Damien Dussaut și un fundaș lituanian Linas Klimavicius. La mijloc, „Puriul” i-a adus pe Reda Jaadi, Mamoutou N’Diaye, în timp ce în atac Athanasios Papazoglou va face cuplu cu italianul Matia Montini. Dinamo este pe locul 11 în clasamentul Ligii 1 Betano cu 22 de puncte acumulate după 21 de jocuri.

  • 3 formații din Grecia are Georgios Katsikas trecute în cv