Kazahstan, marea necunoscută pentru naţionala României! Următorul adversar de la CM din Japonia este una dintre cele mai slabe echipe de la turneul final

SPECIAL FANATIK
Razvan Nicolae   
în Handbal
02/12/2019, 13:42
Kazahstan, marea necunoscută pentru naţionala României! Următorul adversar de la CM din Japonia este una dintre cele mai slabe echipe de la turneul final SPECIAL FANATIK
Kazahstan, marea necunoscută pentru naţionala României! Următorul adversar de la CM din Japonia este una dintre cele mai slabe echipe de la turneul final

După o zi de pauză, România revine la Campionatul Mondial de handbal feminin şi va juca marţi, de la ora 12:00, împotriva selecţionatei Kazahstanului. Tricolorele sunt favorite clare în faţa celui de-al treilea adversar de la turneul final din Japonia, însă naţionala antrenată de Berik Beknazarov este o mare necunoscută pentru iubitorii handbalului din România.

Cine este Kazahstan, următorul adversar al României la CM din Japonia

Kazahstan, următorul adversar al României la CM din Japonia, s-a calificat la turneul final după ce a ajuns în semifinalele Cupei Asiei din 2018, unde a fost învinsă de ţara gazdă a Mondialului. În plus, jucătoarele lui Berik Beknazarov au pierdut şi finala mică, împotriva Chinei.

Prezenţa la Campionatul Mondial de handbal feminin din 2019 este a cincea din istoria naţionalei Kazahstanului. Asiaticele s-au mai calificat la turneele finale din 2007, 2009, 2011 şi 2015, înregistrând de fiecare dată rezultate modeste. De altfel, acum patru ani, România şi Kazahstan s-au întâlnit singura dată, tricolorele obţinând victoria, scor 36-20.

Detalii puţine despre naţionala Kazahstanului pe site-ul Federaţiei Internaţionale

Pe site-ul Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF) fiecare naţională a avut parte de o scurtă descriere, dar şi o prezentare a lotului. În cazul naţionalei Kazahstanului, oficialii IHF nu au reuşit să treacă echipele de club ale jucătoarelor lui Berik Beknazarov. Cu toate acestea, conform ghidului oficial al turneului, handbalistele joacă la echipele din competiţia internă.

Cu doar câteva luni înainte de Campionatul Mondial din Japonia, naţionala Kazahstanului şi-a schimbat selecţionerul. Marina Pikalova, componentă a echipei care a participat la Mondialul din 2015, i-a luat locul lui Berik Beknazarov. Chiar înainte de turneul final, fostul antrenor a revenit pe postul lui, iar Marina a prins lotul pentru CM din Japonia.

Cele mai periculoase jucătoare ale naţionalei Kazahstanului

Dana Abilda, Irina Alexandrova, Arailym Abdikhamit, Marina Pikalova sau Lunara Syzdykova sunt cele mai periculoase jucătoare ale naţionalei Kazahstanului. Asiaticele au fost învinse în primele două meciuri din Grupa C, 15-39 cu Ungaria şi 21-30 cu Muntenegru.

În cele două meciuri, Dana Abilda şi Irina Alexandrova au înscris, în total, câte nouă goluri, fiind cele mai bune marcatoare ale Kazahstanului. Sevara Rejemetova a ieşit la rampă în meciul cu Muntenegru, când a înscris patru goluri şi pare jucătoarea care să pună probleme defensivei României la meciul de marţi.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles