Fotbal international

Kevin Boli, situație incertă după ce a plecat de la CFR Cluj! Șanse mici să rămână în China. EXCLUSIV

02.07.2019 | 14:57
Kevin Boli în meciul FCSB - CFR Cluj. Situație incertă pentru fundaș în China. Sursă foto: sportpictures.eu

Kevin Boli a plecat de la CFR Cluj, informație dezvăluită de FANATIK de pe 28 iunie, toate acestea după ce împrumutul fundașului în vârstă de 28 de ani a expirat. Francezul Cotat de site-urile de specialitate la 1,4 milioane de euro a plecat revine în China, la GZ Hengfeng, dar situația sa este incertă.

Kevin Boli, situație incertă după ce a plecat de la CFR Cluj

Guizhou Hengfeng l-a cedat sub formă de împrumut pe Kevin Boli la CFR Cluj pe 24 februarie 2019, iar fundașul central a fost titular în echipa pregătită de Dan Petrescu în partea a doua a sezonului 2018 – 2019 din Liga 1. Deși oficialii campioanei României au făcut tot posibilul să îi convingă pe asiatici să îl mai lase pe fotbalist la gruparea din Gruia, cele două părți n-au ajuns la un acord.

Astfel, FANATIK a aflat că Kevin Boli a plecat în cursul zilei de marți spre China, acolo unde urmează să discute cu oficialii grupării Guzihou Hengfeng în legătură cu viitorul său. Fundașul central și-a exprimat dorința de a rămâne la CFR Cluj pentru a juca în Champions League, iar acum încearcă să îi convingă pe asiatici să îl lase înapoi în România.

Billel Omrani, Djokovic și Kevin Boli se bucură alături de trofeul câștigat cu CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu
Billel Omrani, Djokovic și Kevin Boli se bucură alături de trofeul câștigat cu CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu

Guizhou Hengfeng are 4 stanieri în lot

Mai mult, situația francezului care a jucat până în prezent în 24 de meciuri pentru CFR Cluj este incertă după ce acesta s-a despărțit de campioana României. Gruparea care evoluează în Liga a 2-a din China are în lot patru stanieri (Nikica Kelavic – croat,  Anton Maglica – croat, Sergio Mota – brazilian, Tjaroon Chery – olandez), dar doar trei pot evolua. Astfel, șansele ca Kevin Boli să rămână la Guizhou Hengfeng sunt mici, iar asiaticii ar putea să îl cedeze din nou sub formă de împrumut.

După 15 meciuri jucate în 2019, Guizhou Hengfeng se află pe locul 2, cu 26 de puncte, la patru în spatele liderului QD Huanghai. Fosta echipă a lui Dan Petrescu are 8 victorii, două remize și cinci înfrângeri și un golaveraj de 22:16.

  • 1,4 milioane de euro este cota lui Kevin Boli, conform transfermarkt.com
  • 24 de meciuri are Kevin Boli pentru CFR Cluj
  • 80 de meciuri, 4 goluri și 3 pase decisive are fundașul francez la CFR Cluj